Vânt în Dobrogea Cod Galben și alertă de vreme severă. Viscol, ninsori și răcire accentuată de la mijlocul lunii februarie
Vânt în Dobrogea: Cod Galben și alertă de vreme severă. Viscol, ninsori și răcire accentuată de la mijlocul
14 Feb, 2026 10:58
ZIUA de Constanta
425
Marime text
425
Marime text
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de vreme severă pentru intervalul 14 februarie, ora 23:00 – 16 februarie, ora 08:00Fenomene vizate sunt precipitații în general moderate cantitativ, strat de zăpadă, ghețus, intensificări ale vântului, viscol, răcire
În intervalul menționat temporar vor fi precipitații în general moderate cantitativ și se vor acumula 10...15 l/mp și izolat 20...30 l/mp. Precipitațiile vor fi mai ales sub formă de ploaie, iar la munte treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă (în special la altitudini de peste 1500 m), de 10...15 cm și izolat în jurul a 20 cm. Pe parcursul zilei de duminică (15 februarie) și în noaptea de duminică spre luni (15/16 februarie), ninsori și lapoviță vor fi și în Moldova, local în Transilvania, Maramureș și Dealurile de Vest, unde se va depune strat de zăpadă în general de 5...8 cm. Pe alocuri se va forma ghețuș.
Temporar vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a țării, cu viteze în general de 40...60 km/h.
Vremea se va răci accentuat, duminică (15 februarie), în jumătatea de nord a țării, apoi și în rest.
Cod Galben în Dobrogea și estul Munteniei
A fost emisă și o altă atenționare de tip COD GALBEN, valabilă de la 15 februarie, ora 08:00 – 15 februarie, ora 14:00.
Fenomene vizate sunt intensificări ale vântului în Dobrogea și estul Munteniei
În intervalul menționat, în Dobrogea și în estul Munteniei vântul va avea intensificări cu viteze la rafală în general de 50...60 km/h.

Avertizările de tip Cod Galben se mențin și mâine
Este vorba despre un COD GALBEN valabil în intervalul 15 februarie, ora 14:00 – 16 februarie, ora 08:00, cu intensificări ale vântului
În intervalul menționat, în județele Vaslui, Galați, Vrancea, Tulcea, Constanța, Brăila, Ialomița, Călărași, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj și Mehedinți, temporar vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de 50...60 km/h și izolat de 65...70 km/h.
De mâine, intră în vigoare un alt COD GALBEN, valabil de la 15 februarie, ora 14:00 – 16 februarie, ora 08:00, cu ninsori viscolite, strat de zăpadă
În județele Botoșani, Iași, în zona joasă a județelor Suceava, Neamț, Bacău, precum și în zona de munte a județelor Caraș Severin, Hunedoara, Gorj, Buzău, Vrancea și Covasna temporar va ninge viscolit, se va depune strat de zăpadă în medie de 5...15 cm și vizibilitatea va fi redusă. Vântul va avea viteze la rafală de 50...60 km/h și izolat de 70...80 km/h.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


