Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:31 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Urmează zile de foc în Dobrogea! Coduri Galbene şi Portocalii de caniculă şi disconfort termic, începând de duminică! Ce spun meteorologii

ro

16 Jul, 2023 10:38 997 Marime text
Meteorologii au emis avertizări Cod galben şi portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat, pentru toată ţara, începând de duminică.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben privind val de căldură, caniculă, disconfort termic ridicat, valabilă duminică, în judeţele Satu Mare, Sălaj, Bihor, Cluj, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Vâlcea, Argeş, Olt, Teleorman, Dâmboviţa, Prahova, Giurgiu, Buzău, Vrancea, Galaţi, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Tulcea şi în municipiul Bucureşti.

”Duminică (16 iulie) valul de căldură se va intensifica şi va fi caniculă în vest, sud, sud-est şi local în centru. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 37 de grade, iar minimele se vor încadra între 17 şi 25 de grade”, transmit meteorologii.

O avertizare Cod galben - val de căldură, caniculă, disconfort termic ridicat va fi în vigoare, luni

O avertizare Cod galben - val de căldură, caniculă, disconfort termic ridicat va fi în vigoare, luni.

Sunt vizate judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Alba, Hunedoara, Sibiu, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Constanţa, Tulcea şi în zona de munte a judeţelor Caraş-Severin, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău şi Vrancea.

”Luni (17 iulie), valul de căldură va continua să se intensifice şi va fi caniculă în toate zonele de câmpie şi de podiş. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 37 de grade, iar cele minime se vor încadra între 17 şi 23 de grade”, a transmis ANM.

Cod portocaliu privind val de căldură persistent, caniculă şi disconfort termic accentuat

Luni, va fi în vigoare un Cod portocaliu privind val de căldură persistent, caniculă şi disconfort termic accentuat, în judeţele Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Vâlcea, Argeş, Olt, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu, Prahova, Buzău, Vrancea, Galaţi, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi şi în Bucureşti.

În Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia şi în sudul Moldovei valul de căldură va persista, iar canicula se va intensifica. Se vor înregistra temperaturi maxime în general de 37...39 de grade, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile minime se vor situa între 18 şi 24 de grade.

Valul de căldură şi disconfortul termic vor persista marţi în regiunile vestice, sudice şi sud-estice, iar miercuri şi joi în cele din jumătatea sudică a teritoriului.


Citește și: 

Zeci de persoane aflate în pericol din cauza fenomenelor meteo, salvate de angajații MAI, în ultimele 2 luni
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii