Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:12 19 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prognoza meteo Vreme caldă în toată ţara. Ce anunţă meteorologii

ro

27 Oct, 2018 17:51 1263 Marime text
Vremea va fi deosebit de caldă în toată țara, cu valori termice mai ridicate decât în mod obișnuit pentru această perioadă, în general, cu peste 10 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări spre seară, dar mai ales în cursul nopții în vestul și nord-vestul teritoriului, unde local vor fi ploi, trecător posibil însoțite de descărcări electrice. Dimineața și noaptea izolat va fi ceață.
 
La noapte, valorile termice vor fi mai ridicate decât în mod obișnuit pentru această perioadă, chiar cu mult în Banat, Crișana și Maramureș unde abaterile față de medie vor depăși 10 grade. Minimele se vor situa între 5 și 15 grade, mai mici doar în depresiunile intramontane, spre 1...2 grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări și posibil izolat ploi slabe în extremitatea de nord-vest a țării. Vântul va sufla moderat în regiunile vestice și la munte, pe creste va avea intensificări cu rafale de 65...75 km/h, iar în rest va fi în general slab. În zonele joase vor fi condiții de ceață.

DUMINICĂ. Vremea va fi deosebit de caldă în toată țara, cu valori termice mai ridicate decât în mod obișnuit pentru această perioadă, în general, cu peste 10 grade. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 și 27 de grade, iar cele minime între 7 și 17 grade, mai scăzute în depresiuni. Cerul va fi variabil, cu înnorări spre seară, dar mai ales în cursul nopții în vestul și nord-vestul teritoriului, unde local vor fi ploi, trecător posibil însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă - cu rafale și de peste 65...70 km, dar și pe litoral și în regiunile vestice. Dimineața și noaptea izolat va fi ceață.

LUNI. Vremea se va menține deosebit de caldă. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 și 27 de grade, iar cele minime între 7 și 17 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări și izolat ploi slabe în nordul, centrul și vestul țării. Vântul va avea intensificări în Banat, pe litoral și în zona montană înaltă, în special, a Carpaților Meridionali și a Munților Banatului, unde rafalele vor depăși 65...70 km/h, iar în rest va fi slab și moderat. Dimineața și noaptea, se va produce ceață în centru, sud și est, însă pe arii restrânse și cu precădere în zonele joase de relief.

MARŢI. Vremea va fi în continuare deosebit de caldă în cea mai mare parte a țării, cu temperaturi maxime cuprinse între 19 și 27 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări în regiunile vestice, nord-vestice și centrale precum și la munte, unde pe arii în general restrânse trecător va ploua. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări în prima parte a intervalului în zona montană, în special pe creste, iar la cote mai reduse local și în vest și nord-vest. Temperaturile minime, deși mai scăzute decât în noaptea anterioară în regiunile intracarpatice, se vor situa peste cele climatologic specifice datei, cu valori în general între 7 și 14 grade. La începutul și sfârșitul intervalului, în sud și est, pe arii restrânse va fi ceață.

MIERCURI. Regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori mult mai ridicate decât cele climatologic specifice sfârșitului de octombrie, chiar dacă îndeosebi în nord-vest și în centru maximele vor marca o scădere față de ziua anterioară. Cerul va fi mai mult senin, exceptând regiunile extracarpatice unde va fi variabil, cu nori joși sau ceață, pe arii restrânse la începutul intervalului și local noaptea. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 și 26 de grade, iar cele minime între 5 și 15 grade, ușor mai coborâte în estul Transilvaniei.

De JOI, vremea va fi mai caldă decât în mod caracteristic perioadei, iar probabilitatea de apariție a ploilor va crește spre sfârșitul intervalului în vest și nord-vest.

Sursă: România TV
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii