Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:27 17 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prognoza meteo Valori termice mai scăzute decât ar fi normal în această perioadă

ro

15 Dec, 2016 19:28 556 Marime text
Pentru zilele următoare, se anunţă valori termice mai scăzute decât ar fi normal în această perioadă.  
 
În această noapte, cerul va fi variabil, cu înnorări în regiunile estice, sudice, parţial în cele centrale şi la munte, unde pe arii restrânse va ninge slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare pe crestele montane, precum şi în Moldova, Dobrogea şi Bărăgan, dar la cote mai reduse.  
 
Mâine, valorile termice vor marca o scădere în cea mai mare parte a ţării, iar în cursul nopţii vremea va deveni geroasă în Maramureş, Transilvania, zona subcarpatică şi pe arii restrânse în rest. Cerul va fi variabil la senin, cu înnorări mai ales în prima parte a intervalului în regiunile sud-vestice, iar la începutul zilei şi în cele sudice, sud-estice şi la munte, unde izolat şi trecător va ninge slab. Noaptea, nebulozitatea se va accentua treptat în jumătatea de nord-est a teritoriului.  
 
Sâmbătă, vremea se va menţine rece pentru această perioadă, în special dimineaţa şi noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare pe crestele montane, dar trecător şi pe spaţii mici şi în sudul teritoriului.  
 
Duminică dimineaţa şi noaptea vremea se va menţine mai rece decât în mod normal pentru această perioadă din an. Cerul va fi mai mult senin pe parcursul zilei, dar se va înnora treptat în a doua parte a intervalului în special în regiunile nordice si nord-vestice, unde izolat va ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat.  


Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?

Comentarii