Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:58 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Meteo Cum va fi vremea pe litoral, în acest sfârșit de săptămână

ro

24 Jan, 2019 22:58 1335 Marime text
Vreme închisă în toată țara, în acest sfârșit de săptămână. Meteorologii anunță ploi pe litoral iar temperaturile vor fi pe plus.

Vremea la noapte. Vremea va fi închisă și temporar vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării, local mai însemnate cantitativ, cu precădere în zonele deluroase și montane din sud (unde se vor cumula în general între 15 și 25 l/mp). Acestea vor fi îndeosebi sub formă de ninsoare în cea mai mare parte a Moldovei și se va depune strat nou de zăpadă consistent, predominant sub formă de lapoviță și ninsoare în Maramureș și Transilvania, mixte în Oltenia, Muntenia, Crișana și pe arii restrânse în Banat, în timp ce în Dobrogea vor fi mai ales ploi. La munte vor predomina ninsorile, iar la peste 1500 m vor fi intensificări temporare ale vântului, cu rafale de 60...80 km/h, viscolind și troienind zăpada. Vor fi depuneri semnificative de polei în zona de câmpie a Munteniei, dar pe arii restrânse și în restul regiunilor, cu precădere în estul Olteniei și sud-estul Moldovei. Vântul va mai avea intensificări temporare în sudul și sud-estul teritoriului cu viteze de în general de 50...55 km/h. Temperaturile minime se vor situa între -9 și 0 grade, mai ridicate pe litoral, până la 5 grade.

Vineri. Vremea va fi închisă și temporar se vor semnala precipitații, ziua în sud-vest, local în sud și est și izolat în rest, iar noaptea în cea mai mare parte a țării. În Banat, Oltenia și zona deluroasă a Munteniei, precum și în zona montană aferentă, cantitățile de apă vor depăși local 15...20 l/mp și izolat 30 l/mp. În regiunile sudice și sud-estice vor predomina ploile, în nordul și centrul Moldovei va ninge și trecător vor fi posibile ploi și lapoviță, iar în restul teritoriului se vor semnala precipitații mixte. La munte, la altitudini joase, precipitațiile vor fi în special sub formă de lapoviță și trecător ploaie, iar la peste 1500 m va ninge. Local, vor fi depuneri de polei în special în Muntenia și în jumătatea de sud a Moldovei. Vântul va prezenta intensificări în jumătatea de sud a teritoriului, în general cu viteze de 55...60 km/h, dar și pe crestele montane, unde ninsoarea va fi temporar viscolită, iar în restul teritoriului va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între -7...-6 grade în nordul Moldovei și 7...8 grade în sudul litoralului, iar cele minime se vor situa, în general, între -7 și 3 grade.

Sâmbătă. Vremea va fi în general închisă și temporar se vor semnala precipitații în toate regiunile, izolat însemnate cantitativ mai ales la munte. În nord-estul, vestul și nord-vestul teritoriului, precum și în zonele de munte vor predomina ninsorile, în centru vor fi precipitații mixte, iar în sud și sud-est, ziua vor fi mai ales ploi, iar noaptea și ninsori sau lapoviță. Pe arii restrânse vor fi depuneri de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare pe creste, unde va viscoli ninsoarea, iar în prima parte a intervalului și în regiunile sudice. Temperaturile maxime se vor încadra între -5 grade in nordul Moldovei și 9..10 grade in Dobrogea, iar cele minime se vor situa, în general, între -6 și 1 grad. Izolat se va semnala ceață.

Duminică. Vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi mai mult noros în vest, nord și centru și va avea înnorări temporare în rest. În prima parte a intervalului, izolat, se vor semnala precipitații slabe, predominant sub formă de ninsoare, cu precădere în sud-est. Dimineața și mai ales noaptea, în special în regiunile extracarpatice, local se va forma ceață. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, iar spre sfârșitul intervalului și în sud-vest. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 și 6 grade, iar cele minime, în general, între -11 și 0 grade.


Sursă: România TV
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii