Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vreme severă. Când expiră avertizările meteo
Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vreme severă. Când expiră avertizările meteo
22 Jun, 2019 10:45
ZIUA de Constanta
4547
Marime text

Potrivit ANM, în intervalul 22 iunie, ora 10:30 – 25 iunie, ora 23.00 este în vigoare o informare meteo de manifestări de instabilitate atmosferică și disconfort termic.
Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15...25 l/mp, iar pe arii restrânse 35...40 l/mp.
Vremea va fi călduroasă, îndeosebi în sudul și estul țării, unde în orele amiezii disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități.
În intervalul menționat, în zonele de deal și de munte, precum și în Moldova, Transilvania, Maramureș, estul Munteniei și vestul Dobrogei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20...25 l/mp și pe arii restrânse 40...50 l/mp.
În intervalul 22 iunie, ora 15.00 – 22 iunie, ora 23.00 a fost emisă o avertizare cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată și cantități de apă însemnate
Potrivit ANM, în județele Suceava, Botoșani, Neamț și în zona de munte a județelor Bistrița-Năsăud și Maramureș se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi averse torențiale, intensificări ale vântului, vijelii, grindină și frecvente descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 35...40 l/mp și izolat 50...60 l/mp.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată.
Totodată, Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată valabilă în intervalul 23 iunie, ora 03.00 – 24 iunie, ora 15.00
În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20...25 l/mp și pe arii restrânse 40...50 l/mp.
Nu în ultimul rând, pentru intervalul 23 iunie, ora 15.00 – 24 iunie, ora 15.00 a fost emisă o avertizare cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată și cantități de apă însemnate.
Astfel, în județele Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Hunedoara, precum și zona montană și submontană a județelor Argeș, Sibiu și Alba se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi averse torențiale, intensificări puternice ale vântului, vijelii, grindină și frecvente descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp și izolat 60...70 l/mp.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii