Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:43 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cod Galben în județul Constanța. Ce prognozează specialiştii în meteo

ro

08 Jun, 2021 14:50 1651 Marime text
  • Județul Constanța, sub imperiul unui Cod Galben. 
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare nowcasting de tip cod galben, valabilă astăzi, între orele 14.00 și 15.30 , în județul Constanța (Medgidia, Cobadin, Mircea Vodă, Peștera, Chirnogeni, Independența, Deleni, Pantelimon, Tortoman, Cerchezu, Dumbrăveni), zona de litoral.

În intervalul menționat, se vor semnala averse ce vor depăsi 20 - 25 l/mp, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, condiții de grindină.

Amintim că, în intervalul 08 iunie, ora 11:00- 11 iunie, ora 23.00, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și, izolat, grindină. Aceste fenomene se vor semnala îndeosebi în zonele de deal și de munte, precum și în sudul, centrul și estul teritoriului.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15...20 l/mp și, pe arii restrânse, 25...50 l/mp.

Instabilitatea atmosferică va fi accentuată până la sfârșitul săptămânii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii