Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:32 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Avertizare meteo. Județul Constanța cu Codul Portocaliu la granițe. Ce ne așteaptă până mâine

ro

22 Mar, 2018 06:59 12855 Marime text
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare valabilă până astăzi la ora 15.00 de vremea deosebit de rece, cu valori termice cu peste 10 grade mai scăzute decât mediile climatologice ale perioadei, în cea mai mare parte a țării.

În prima parte a zilei de astăzi în sud-vestul și sudul extrem al teritoriului aria ninsorilor se va extinde, iar vântul va fi în intensificare, iar în sudul Munteniei și în Dobrogea vor fi și precipitații mixte, favorizând formarea de polei sau ghețuș.
 
Totodată, de azi de la ora 15.00 până mâine la ora 20.00 în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei și zona Carpaților Meridionali și de Curbură ninsorile vor fi în extindere dinspre sud-vest și în intensificare, se va depune strat nou de zăpadă, local consistent, iar temporar vântul va avea intensificări în medie cu 45…55 km/h, astfel că vor fi intervale de timp cu ninsoare viscolită și spulberată.

În sudul și în estul Dobrogei precipitațiile vor fi mixte și se va depune polei.

Vremea se va menține deosebit de rece până la sfârșitul săptămânii, cu precădere în jumătatea de sud-est, unde intensificările temporare ale vântului vor amplifica senzația de frig.

De la ora 23.00 intră în vigoare un Cod Portocaliu valabil până mâine la ora 15.00, pentru județele limitrofe județului Constanța, în care va ninge abundent, temporar va fi viscol, iar vizibilitatea va fi scăzută.

În sudul Banatului și al Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei și a Dobrogei ninsorile vor fi abundente, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 50...60 km/h și temporar 65...70 km/h, viscolind și local troienind zăpada și determinând diminuarea vizibilității.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii