Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:01 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Atenție, constănțeni! O nouă zi cu temperaturi caniculare

ro

01 Jul, 2020 08:50 1188 Marime text
  • Luna lui Cuptor debutează cu valori caniculare în toată țara.

Temepraturi maxime ce depășesc 30 de grade sunt așteptate și în cursul acestei zile, în urma informării vizând disconfortul termic, emisă de Administrația Națională de Meteorologie. Avertizarea va expira în această seară, în jurul orei 18.00.

Informarea de disconfort termic a intrat în vigoare începând de ieri, de la ora „12.00, și, potrivit ANM, până la finele intervalului menționat se așteaptă ca vremea să fie călduroasă, izolat caniculară, marți în regiunile sudice și sud-estice, iar de azi valul de căldură cuprinzând și zonele vestice.
Temperaturile maxime se vor încadra în 32 și 34 de grade, în vest, iar în sud și sud-est se așteaptă chiar maxime de până la 36 de grade.

Mai ales în zonele de câmpie din aceste regiuni, disconfortul termic va fi accentual la amiază, potrivit ANM, iar indicele temperatură-umezeală va atinge sau va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii