Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:32 21 09 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ANM Cod galben în Dobrogea. Ploi torențiale, vijelii, grindină și descărcări electrice

ro

02 Aug, 2019 15:43 1271 Marime text


Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi o atenționare now casting cod galben de vreme severă, valabilă de mâine, 03 august, ora 09- 03 august, ora 21.
 
Potrivit ANM, în Maramureș, Transilvania, Moldova, Dobrogea, estul și nord-estul Munteniei și local în zona montană vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

Avertizarea meteo este valabilă în județele: Călărași, Constanța, Ialomița, Tulcea, Brăila, Prahova, Buzău, Galați, Vrancea, Brașov, Covasna, Bacău, Vaslui, Iași, Botoșani, Neamț, Harghita, Sibiu, Mureș, Bistrița-Năsăud, Suceava, Maramureș, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Caraș-Severin, Gorj, Vâlcea, Argeș și Dâmbovița, conform hărții atașate.
 
Astfel, în zonele indicate, se vor semnala averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.
 
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 50-70 l/mp.
      
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie anunță că va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată.

Sursă foto: Administrația Națională de Meteorologie

Ti-a placut articolul?

Comentarii