Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:26 17 06 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Câteva reguli de amenajare a unui living așa cum ți-l dorești

ro

30 May, 2019 00:00 214 Marime text
Dacă dormitorul este camera în care ne petrecem cea mai mare parte din viață - circa o treime din aceasta -, atunci livingul este încăperea în care petrecem cel mai mult timp treji din toată casa. Aici ar trebui să ne simțim cel mai bine, cel mai confortabil și cel mai relaxați, fie că o facem singuri sau alături de cei dragi, familie sau prieteni.
 
De aceea, felul în care mobilăm livingul - sau sufrageria - este foarte important. Sunt lucruri care creează un confort sporit prin simpla lor prezență, așa cum sunt lucruri care trebuie să aibă utilitate, dar prezența lor este, adesea, ori ignorată, ori tratată cu mai puțină importanță decât ar trebui.
 
Felul în care ne organizăm mobila în living și în care ne amenajăm întreaga cameră ar trebui să ne ajute să ne simțim „acasă”. Aici se reflectă personalitatea noastră cel mai mult, aici e cel mai clar exprimat propriul nostru stil. Dar sunt și câteva reguli după care ar trebui să ne ghidăm.
 
1. Spune NU lucrurilor ieftine
 
Nu te zgârci atunci când vine vorba de mobila living. Vrei un spațiu ideal, alege o mobilă de living de calitate și care să-ți asigure durabilitate mare. Nu mobilezi casa chiar în fiecare an. O mobilă de living ușor de întreținut, ușor de montat și care să confere camerei de zi o parte din stilul tău este soluția ideală.
 
Mobila living - oferte (LINK) 
 
2. Ține cont de dimensiunile camerei
 
Nu te arunca la cumpărături doar pentru că ai văzut în casa unor prieteni, a unor rude sau pe un site de pe internet o mobilă living care te-a impresionat. Dacă arată bine într-o casă, nu înseamnă că va arăta la fel și în alta. Mai ales dacă dimensiunile celor două nu coincid.
 
3. Spune NU excesului inutil de obiecte
 
Nu supraîncărca living-ul cu piese de mobilier, chiar dacă vrei să păstrezi fotoliile de piele de la bunica, să îți cumperi cel mai mare televizor LED de pe eMAG și să ai o bibliotecă impresionantă. Nu vei putea niciodată înghesui tot ce vrei în camera de zi și să îți mai și rămână spațiu pentru ca această să fie funcțională. O mobilă living cu cât mai puține obiecte, dar cât mai utile.
 
Sunt doar câteva obiecte de mobilier cu adevărat indispensabile într-un living:
 
- o canapea confortabilă, de preferat extensibilă, de pe care să te uiți la televizor, pe care să citești o carte, să te joci cu pisica sau câinele sau pe care să doarmă musarifii, atunci când apar neanunțați la ușa ta.

Mobila living - oferte (LINK)
 
- o bibliotecă, chiar dacă nu trebuie să fie una imensă, cât tot peretele. Nu trebuie să epatezi cu sute de cărți, mai ales dacă chiar nu ești genul care preferă lectura sau care preferă să citească pe e-reader. Pe rafturile bibliotecii poți așeza orice fel de obiecte decorative care îți plac sau au valoare sentimentală, dar și bibeloul acela de la bunica, pe care îl scoți doar atunci când știi că vine în vizită.
 
- o masă de living, eventual una extensibilă, pe care să o folosești la capacitate maximă doar când ai oaspeți sau dacă ai o familie numeroasă. Altfel, va ocupa prea mult spațiu inutil în cea mai mare parte a timpului și te vei lovi mereu de ea.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii