Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:27 18 09 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Unitatea Militară 02013 din Mangalia angajează contabil șef

ro

21 Aug, 2021 16:04 683 Marime text
  • U.M. 02013, Mangalia, din Ministerul Apărării Naţionale, organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de personal civil contractual pe perioadă nedeterminată, de contabil-șef, gr. I.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
  • studii economice superioare, absolvite cu diplomă de licență;
  • certificat de atestare a cunoștințelor dobândite în sistemul european de conturi sau obligația dobândirii acestuia, în condițiile legii, în termen de 6 luni de la încetarea Stării de urgență sau, după caz, a stării de alertă, conform Ordonanței de urgență nr. 188 din 28.10.2020 privind unele măsuri temporare necesare pentru exercitarea funcției de conducător al compartimentului financiar-contabil din administrația publică centrală;
  • minimum 5 ani vechime în specialitatea studiilor.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:
 
  • 31 august 2021, ora 15.00: data limită pentru depunerea dosarelor;
  • 09 septembrie 2021 proba scrisă – la sediul U.M. 02146 Mangalia, strada 1 Decembrie 1918, nr.72, Mangalia;
  • 15 septembrie 2021 proba interviu – la sediul U.M. 02146 Mangalia, strada 1 Decembrie 1918, nr.72, Mangalia.


Relaţii suplimentare se pot obţine la U.M. 02013, Mangalia, din Ministerul Apărării Naţionale, telefon 0241/751.358, interior 230 .

Detaliile organizatorice se pot consulta la sediul UM 02013, pe pagina www.navy.ro și pe portalul posturi.gov.ro.

Ti-a placut articolul?

Comentarii