Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța angajează medic specialist în Pneumologie. Calendarul și condițiile de concurs
Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța angajează medic specialist în Pneumologie. Calendarul și condițiile
25 May, 2026 09:29
ZIUA de Constanta
151
Marime text
151
Marime text
Condiții specifice:
- diplomă de medic sau diplomă de licență în medicină, specialitatea Pneumologie
- examen de medic specialist
- stagiu de rezidențiat terminat
- atestat de endoscopie bronșică
Criterii generale de înscriere la concurs:
a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs, inclusiv condițiile de exercitare a profesiei;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice.
Bibliografia și tematica de concurs: pentru concursul de ocupare de post specialitatea Pneumologie – Bibliografie și tematică MS
I. PROBA SCRISĂ
II. PROBA CLINICĂ
III. PROBA PRACTICĂ
I. PROBA SCRISĂ
Anatomia și fiziologia aparatului respirator (1)
Fiziologia și fiziopatologia respirației (1)
Răspunsul imun la nivelul aparatului respirator (mecanisme imune, celule, mediatori) (1)
Diagnosticul bacteriologic în clinica infecțiilor respiratorii netuberculoase (1)
Insuficiența respiratorie acută și cronică (1)
Astmul bronșic (1)
Bronhopneumopatia cronică obstructivă (1)
Pneumopatiile interstițiale și fibrozele pulmonare difuze (1)
Patologia congenitală pulmonară (1)
Sarcoidoza (1)
Infecții respiratorii acute (1)
Bronșiectaziile (5)
Abcesul pulmonar (5)
Patologia micotică pulmonară (4 – patologia secundară Aspergillus, 3 – alte micoze pulmonare)
Parazitoze cu determinare pulmonară (3)
Epidemiologia tuberculozei (1,2)
Patogenia tuberculozei (1,2)
Tuberculoza primară și complicațiile ei (2)
Tuberculoza secundară (2)
Asociații agravante ale tuberculozei cu alte afecțiuni sau stări fiziologice (2)
Tuberculoza și infecția cu HIV (2)
Tratamentul tuberculozei (principii, medicamente, tehnică, regimuri) (2)
Măsuri de luptă antituberculoasă, programe, organizare, evaluare (2)
Patologia respiratorie la imunodeprimați (1)
Micobacteriozele pulmonare (1,2)
Tumori pulmonare benigne (1)
Tumori pulmonare maligne (primitive și secundare) (1)
Patologia mediastinală (1)
Cordul pulmonar (1)
Hipertensiunea arterială pulmonară (1)
Edeme pulmonare (3)
Patologia trombo-embolică pulmonară (4)
Sindromul de detresă respiratorie acută (1)
Sindromul apneei în somn (1)
Patologia pleurală (1, 3 - Pleureziile)
Determinări pulmonare în colagenoze și alte boli sistemice (1, 4 – Plămânul în boli hematologice)
Patologia pulmonară cu caracter profesional (1)
II. PROBA CLINICĂ
Proba clinică se va susține din tematica probei scrise.
III. PROBA PRACTICĂ
A) Explorări
Evaluarea epidemiologică în pneumologie.
Examenul bacteriologic microscopic în patologia respiratorie – indicații, tehnică, interpretare
Examenul microscopic prin culturi în patologia respiratorie – indicații, tehnică, interpretare
Testarea sensibilității bacteriene în patologia respiratorie – indicații și interpretare.
Investigația radiologică clasică – indicații și interpretare.
Testul tuberculinic – indicații, tehnică, interpretare
Examenul tomodensitometric și rezonanța magnetică nucleară în patologia toracică – indicații și interpretare.
Examenul bronhografic, scintigrafia pulmonară și angiografia de contrast – indicații și interpretare.
Toracenteza – indicații, tehnică, interpretare
Investigații bioptice și citologice în patologia respiratorie.
Investigația funcțională ventilatorie – indicații și interpretare.
Investigații și intervenții endoscopice în patologia respiratorie – indicații, tehnică, interpretare
Tehnici de asistare și resuscitare respiratorie.
Electrocardiograma – interpretare buletine.
B) Epidemiologia și combaterea tuberculozei
Sistemul informațional de înregistrare și evaluare a procesului epidemiologic al tuberculozei. Organizarea fișierului de tuberculoză.
Indicatorii epidemiometrici și interpretarea lor.
Interpretarea datelor statistice ale endemiei TBC dintr-un teritoriu cunoscut.
Evaluarea acțiunilor de luptă anti-TBC. Indici de eficiență, metodologia evaluării.
Organizarea investigației bacteriologice și evaluarea ei.
Organizarea și controlul chimioterapiei ca măsură de luptă anti-TBC.
Ancheta epidemiologică de filiațiune și măsurile de luptă în focarul TBC.
Organizarea și funcționarea Dispensarului de Pneumoftiziologie.
Sarcinile circumscripției sanitare în lupta anti-TBC și relațiile cu rețeaua de specialitate.
Criterii de apreciere a capacității de muncă și indicații de reîncadrare a bolnavilor TBC recuperați. Colaborarea cu C.M.E.C.M.
Educația sanitară și motivația în cadrul luptei anti-TBC.
Evaluarea eficienței (sau măsurilor) unui Program de Control al Tuberculozei.
Organizarea și evaluarea chimioterapiei ca măsură principală de control al tuberculozei într-un teritoriu.
Măsuri de profilaxie recomandate în controlul tuberculozei dintr-un teritoriu.
Obiectivele și strategia unui Program de Control al Tuberculozei.
BIBLIOGRAFIE
- Handbook of Respiratory Medicine, European Respiratory Society 2025
- Ghidul metodologic de implementare a Programului național de prevenire, supraveghere și control al tuberculozei și altor micobacterioze, Ordin MS 1171/2015 și 956/2022, Monitorul Oficial, Partea I nr. 326 bis din 04 aprilie 2022, actualizat
- Tratat de Pneumologie pentru Medici Rezidenți, sub redacția Cristian Oancea, Ovidiu Firă-Mladinescu, Voicu Tudorache, Editura “Victor Babeș” Timișoara 2021, ISBN 978-606-786-225-6, www.umft.ro
- Tratat de Pneumologie, sub redacția Doina Adina Todea, Editura Medicală Universitară “Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca 2023, ISBN 978-606-786-225-6
- Tratat de Medicină Internă, sub redacția Ion I. Bruckner, Editura Medicală București 2024, ISBN 978-973-39-0965-1
Calendarul privind desfășurarea concursului va fi publicat și pe site-ul unității www.pneumoconstanta.ro
Calendar desfășurare concurs:
Depunere dosare în termen de 10 zile lucrătoare de la data publicării anunțului (în perioada 25.05.2026 - 08.06.2026 ora 10,00)
A. Selecția dosarelor de înscriere și stabilirea punctajului rezultat din analiza și evaluarea activității profesionale și științifice pentru proba suplimentară de departajare (proba D) în data de 10.06.2026
Afișare rezultate selecție dosare are loc pe 10.06.2026.
Depunere contestații are loc pe 11.06.2026.
Afișare rezultate după soluționare contestații are loc pe 12.06.2026.
B. Probă scrisă are loc în data de 16.06.2026, ora 09,00
Afișare rezultate are loc pe 17.06.2026.
Depunere contestații are loc pe 18.06.2026.
Afișare rezultate contestații și rezultat final probă – 19.06.2026
C. Probă clinică / practică are loc pe în data de 22.06.2026, ora 9,00
Afișare rezultate are loc pe 23.06.2026.
Depunere contestații are loc pe 24.06.2026.
Afișare rezultate contestații și rezultat final probă are loc pe 25.06.2026.
Afișare rezultat final concurs are loc pe 25.06.2026.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele:
a) formularul de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice (HG nr. 1.336/2022);
b) copia de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici stomatologi, farmaciști și, respectiv, adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) sau e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ori cele de la art. 39 alin. (1) lit. c) sau d) din Legea nr. 460/2003 privind exercitarea profesiunilor de biochimist, biolog și chimist, înființarea, organizarea și funcționarea Ordinului Biochimiștilor, Biologilor și Chimiștilor în sistemul sanitar din România;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în anexa nr. 3 la ordin;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
h) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
i) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
j) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
k) curriculum vitae, model comun european.
Chitanța de plată a taxei de concurs în sumă de 150 de lei/persoană, care se achită în ziua concursului la casieria Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Constanța.
Candidații își asumă pe propria răspundere și menționează pe copiile din dosar că toate documentele pentru care sunt emise acte originale (ex. copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă și/sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă și/sau în specialitate, adeverința de la medicul de familie, precum și documentele de stare civilă) sunt „conform cu originalul” și vor fi semnate de candidați.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, Str. Sentinelei nr. 40, în termen de 10 zile lucrătoare de la data apariției acestui anunț.
Relații suplimentare se pot obține pe site-ul www.pneumoconstanta.ro (Informații publice – Concursuri și examene) sau în zilele lucrătoare L-V, între orele 9,00 – 14,00 la telefon 0241 / 486.324 – Compartiment RUNOS.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


