Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:11 07 12 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Post vacant la Primăria Municipiului Constanța. Condiții

ro

26 Nov, 2019 11:28 967 Marime text
Primăria Municipiului Constanţa organizează concurs la sediul din bulevardul Tomis, nr. 51, pentru ocuparea unui post contractual de conducere vacant în cadrul Serviciului Proiecte cu Finanţare Internaţională, Direcția Dezvoltare şi Fonduri Europene, astfel:

- şef serviciu (un post).

Condiţii: să îndeplinească condițiile generale de ocupare a unui post contractual vacant prevăzute de art.3 din anexa la Hotărârea Guvernului nr 286/2011, cu modificările și completările ulterioare, studii universitare de licenţă, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă cu specializarea în domeniul științe juridice, inginereşti, economice.

Studii universitare de master absolvite în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei contractuale. Vechime în specialitatea studiilor, minim 5 ani.

Concursul se va desfăşura în perioada 18-20 decembrie 2019 la sediul Primăriei Municipiului Constanţa și va consta într-o probă scrisă şi o probă de interviu, după cum urmează:

- în data de 18 decembrie 2019 - proba scrisă, ora 10:00;
- în data de 20 decembrie 2019 -  proba de interviu, ora 12:00.

Dosarele de înscriere se depun în termen de 10 de zile lucrătoare de la data publicării anunțului în Monitorul oficial al României, Partea a III-a, la sediul Primăriei municipiului Constanţa, camera 218.

Condiţiile de participare, bibliografia, actele necesare înscrierii la concurs sunt afişate la sediul instituţiei și pe site-ul www.primaria-constanta.ro.
Date de contact: tel. 0241/488137, fax 0241/488147, e-mail resurse.umane@primaria-constanta.ro.

Sursă foto: Arhivă ZIUA de Constanța
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii