Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:05 20 06 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Locuri de muncă Constanța Primăria Comunei Târgușor angajează agent de pază

ro

20 Jun, 2025 15:26 194 Marime text
Primăria Târgușor

Comuna Târgușor cu sediul în Târgușor, str. Constanței nr. 72, județul Constanta, organizează concurs, pentru ocuparea postului contractual de agent de pază, post vacant, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, conform HG nr. 1336/08.11.2022.
 
Documente solicitate candidaţilor pentru întocmirea dosarului de concurs, conform art. 35 din HG 1336/2022
 
a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i) curriculum vitae, model comun european.

 
Dosarele de înscriere se depun la sediu instituţie. Informaţii la tel: 0241874577 sau la sediul instituţiei.
 
Termenul de depunere a dosarelor 03.07.2025, ora 15:00, la sediul instituţiei.
 
Condiţiile generale prevăzute de art. 15 din HG 1336/08.11.2022
 
Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cerințele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare:
 

a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
 
Condiţii specifice de participare la concurs:
 
1. Nivelul studiilor: Studii generale
2. Vechime în muncă: Nu se solicită
3. Alte condiții:
  • permis categoria B
  • certificat absolvire program formare in domeniul ordinii si linistii publice, constituie avantaj
 
Bibliografie şi tematică: afișată la sediul instituției.
 
Calendarul de desfăşurare a concursului, respectiv data limită şi ora până la care se pot depune dosarele de concurs:
 
Data limită de depunere a dosarelor este 3 iulie 2025. Selecția dosarelor se va face pe data de 4 iulie 20255, ora 12.00 și se vor afișa la ora 13.00. Termenul limită de depunere a contestațiilor este 7 iulie 2025, ora 13.00, ele urmând a fi afișate pe data de 8 iulie, la ora 13.00.
 
Pe data de 14 iulie, ora 10.00, se va da proba scrisă, rezultatele fiind afișate la ora 14.00. Termenul limită de depunere a contestațiilor este 15 iulie 2025, ora 14.00, ele urmând a fi afișate la ora 15.00.
 
Interviul se va ține pe data de 16 iulie 2025, ora 09.00, afișarea rezultatelor având loc la ora 13.00. Termenul limită de depunere a contestațiilor este data de 17 iulie 2025, ora 13.00, rezultatele urmând a fi afoșate la ora 15.00.
 
Rezultatele finale vor fi afișate pe data de 18 iulie 2025, ora 15.00.
 



Citește și:
Trei posturi vacante la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă “Sfântul Apostol Andrei” Constanţa

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii