Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:53 28 10 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” scoate la concurs un post de consultant artistic. Iată condițiile!

ro

28 Oct, 2026 09:57 168 Marime text
Centrul Cultural Județean Constanța "Teodor T. Burada"
Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” organizează un concurs pentru ocuparea unui post vacant de consultant artistic.

Calendarul concursului:

 
  • În perioada 28 octombrie – 10 noiembrie 2026, între orele 10:00–14:00, se face depunerea dosarelor (înscrierea candidaților) la sediul din Str. Dumbrava Roșie nr. 15, Constanța.

  • Selecția dosarelor se va desfășura pe 13 noiembrie 2026, la ora 10:00.

  • Afișarea rezultatelor selecției dosarelor va avea loc pe 13 noiembrie 2026, la ora 15:00.

  • Depunerea contestațiilor privind selecția dosarelor se face pe 16 noiembrie 2026, între orele 09:00–11:00.

  • Afișarea rezultatelor după contestații este programată pentru 16 noiembrie 2026, la ora 15:00.

  • Susținerea probei scrise va avea loc pe 19 noiembrie 2026, la ora 10:00.

  • Rezultatele probei scrise vor fi afișate pe 19 noiembrie 2026, la ora 15:00.

  • Depunerea contestațiilor pentru proba scrisă se face pe 20 noiembrie 2026, între orele 09:00–11:00.

  • Rezultatele după contestațiile la proba scrisă vor fi afișate pe 20 noiembrie 2026, după ora 14:00.

  • Proba interviu se va susține pe 24 noiembrie 2026, începând cu ora 10:00.

  • Afișarea rezultatelor interviului va avea loc pe 24 noiembrie 2026, la ora 14:00.

  • Depunerea contestațiilor la interviu se face pe 25 noiembrie 2026, între orele 09:00–11:00.

  • Afișarea rezultatelor după contestațiile la interviu va avea loc pe 25 noiembrie 2026, după ora 14:00.

  • Afișarea rezultatelor finale ale concursului se va face pe 26 noiembrie 2026, la ora 12:00.



Condiţii specifice de participare la concurs:

1.Studii superioare absolvite cu diloma de licenta  in domeniul artistic ( muzică; arte vizuale, teatru și artele spectacolului ) , studii culturale, comunicare și relatii publice;
2. Vechime totala in muncă  minim 10 ani;
3. Vechime si experienta in domeniul artistic minim 7 ani; 
4.Cunoștințe de operare Microsoft Excel și Word (calcul tabelar/ editare texte) cunoștinte de utilizare e-mail , internet, competente digitale inclusiv de siguranta de internet, utilizare aplicații social-media;
5. Abilităţi de comunicare şi lucru în echipă; gândire sistematică, dinamism, perseverenţă, preocupare pentru calitatea muncii, creativitate, rezistenţă la muncă în condiţii de stres, adaptabilitate, iniţiativă;
6. Experienta in organizarea și mediatizarea  evenimentelor  culturale.
7. Competențe de educație nonformală ( înțelegerea principiilor educației nonformale și a învățării prin experiență, participarea la proiecte internaționale de educație și dezvoltare personal , capacitatea de a integra metode educaționale interactive în activități culturale)

8. Competențe privind patrimoniul cultural și natural ( conștientizarea importanței conservării și valorificării patrimoniului natural și cultural ,înțelegerea relației dintre patrimoniul material și imaterial și identitatea comunităților )
 
Activități specifice postului:
  • Asigurarea activităților de specialitate privind planificarea, elaborarea, organizarea, implementarea, monitorizarea, promovarea si mediatizarea  proiectelor și programelor cultural-artistice desfășurate de Secția Cercetare, Promovare Cultură Tradițională / Ansamblul Folcloric Profesionist „Brâulețul” și de către instituție.
  • Participă la elaborarea programului anual și a programelor periodice de activități cultural-artistice ale secției, în concordanță cu strategia culturală, proiectul de management și obiectivele instituției.
  • Formulează propuneri de proiecte, programe și manifestări cultural-artistice având ca obiect promovarea folclorului, a tradițiilor populare și a patrimoniului cultural imaterial.
  • Participă la stabilirea obiectivelor, activităților, calendarului de implementare, resurselor necesare și rezultatelor preconizate pentru proiectele culturale.
  • Contribuie la cercetarea, conservarea, valorificarea și promovarea patrimoniului cultural imaterial, a folclorului muzical și coregrafic, a tradițiilor și obiceiurilor populare, precum și la dezvoltarea și promovarea activității artistice a ansamblului.
  • Sprijină realizarea obiectivelor culturale ale instituției prin elaborarea documentațiilor de specialitate, dezvoltarea parteneriatelor și asigurarea comunicării profesionale cu participanții și colaboratorii implicați în proiectele secției.
Bibliografie:
 
  • Constituția României, republicată (drepturile și îndatoririle fundamentale; autoritățile publice).
  • Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (executarea contractului individual de muncă; drepturile și obligațiile salariaților ,răspunderea disciplinară, raspundere patrimoniala ).
  • OUG 21 /2007 privind instituțiile de spectacole sau concerte, precum și desfășurarea activitații de impresariat artistic
  • Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, republicată, cu modificările și completările ulterioare
  • Legea nr. 26/2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial
  • Van Gennep, Arnold - Riturile de trecere, Ed. Polirom, Bucureşti, 1996
  • Brăiloiu Constantin, Comișel Emilia, Gălușcă Tatiana, 1978, Folclor din Dobrogea, București: Editura Minerva.
  • Constantinescu Nicolae, 1983, Fișe pentru un dicționar de folclor III: Caloian, Căluș, Paparudă, Analele Universității București, Limba și literatura Română;
  • Faiter Ion, 2003, Mitul marelui drum, Studii și culegeri de folclor, Constanța: Editura Centrului județean de conservre a tradiției și creației populare.
  • Andrei L. Bădin – Marketing cultural. Strategii de marketing în serviciile culturale, Editura Universitară, București, 2021.
  • Regulamentul de organizare si functionare al Centrului Cultural Județean Constanța “ Teodor T. Burada”;
  • Legea securității și sănătății în muncă nr.319/2006 cu modificarile și completările ulterioare;
  • Legea  nr.307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor;
 
Tematica :
  • Organizarea și funcționarea instituțiilor și companiilor de spectacole sau concerte;
  • Drepturile artiștilor interpreți sau executanți , utilizarea muzicii și a operelor artistice,  comunicarea publică a operelor și interpretărilor; obligațiile organizatorului privind utilizarea operelor și prestațiilor artistice, licențe, autorizații și remunerații datorate, după caz, pentru utilizarea repertoriului protejat.
  • Obiceiuri și sărbători  tradiţionale româneşti și din Dobrogea ;
  • Marketing cultural, strategie și mix de marketing.
  • Principalele etape ale organizării unui eveniment artistic și modalitati de mediatizare ale evenimentelor artistice;
  • Drepturile și obligațiile salariaților , răspunderea disciplinară, (Codul Muncii);
  • Obligațiile angajatorilor, obligațiile lucrătorilor privind securitatea și sănătatea in muncă;

Documente solicitate candidaţilor pentru întocmirea dosarului de concurs:

a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;

c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i) curriculum vitae, model comun european.

Condiţii generale:

a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire  la  persoanele  care  au  comis  infracțiuni  sexuale,  de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru  completarea  Legii  nr.  76/2008  privind  organizarea  și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările  ulterioare,  pentru  domeniile  prevăzute  la  art.  35 alin. (1) lit. h).

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii