Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:57 16 06 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Angajări Constanța Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” angajează asistent medical

ro

16 Jun, 2025 15:35 204 Marime text
Foto cu rol ilustrativ, Sursa foto: Freepik

Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu”, județul Constanța, organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de asistent medical în blocul operator, în cadrul Secției chirurgie generală, pe perioadă nedeterminată, 8 ore/zi, 40 ore/săptămână.

Documente necesare întocmirii dosarului de concurs

a) formular de înscriere la concurs -tipizat- în care se va menţiona şi acordul persoanei care dorește să candideze, privind verificarea în vederea obţinerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, corespunzător fișei postului, în condițiile în care va fi declarată „admisă” la concurs;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului, solicitate de autoritatea sau instituţia publică:
– diplomă de licență eliberată de Facultatea de medicină, specializarea asistență medicală generală, titlul –asistent medical generalist licențiat;
–copia certificatului de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, vizat la zi;
–adeverinţă de participare la concurs eliberată de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România;
e) copia carnetului de muncă, adeverinţă eliberată de angajator pentru perioada lucrată în unități sanitare, alte adeverințe care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului, ștampilate și semnate de emitent;
f) certificat de cazier judiciar în original sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar sau declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează (dată în faţa secretarului comisiei de concurs/examen). Declarația este valabilă până la data anterioară primei probe de concurs, dată la care se depune certificatul de cazier judiciar original;

g) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau a minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional de date genetice judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile care necesită examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
h) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului (va conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii);
i) curriculum vitae, model comun european;
j) copia poliţei de asigurare de răspundere civilă-malpraxis;
k) chitanță taxă înscriere concurs/examen = 50 lei (la casieria spitalului);
l) dosar plic.
Actele prevăzute la lit. b)-e) şi j) vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.

Condiții generale


a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului național de date genetice judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
 
Condiții specifice

Candidații pentru acest post trebuie să aibă: diplomă de licență eliberată de Facultatea de medicină, specializarea asistență medicală generală, titlul –asistent medical generalist licențiat; vechime în specialitatea studiilor de 6 luni (șase luni cu normă întreagă);grad asistent medical; nivel de acces la informații secret de serviciu, precum şi acordul scris al candidatului privind verificarea în vederea obținerii autorizației de acces la informații clasificate sau a certificatului de securitate;activitate desfășurată în condiții deosebite.
 
Calendarul de desfășurare a concursului:

Dosarele de concurs se pot depune în perioada16.06.2025, ora 08.00 – 27.06.2025, ora 15:00.

Rezultatul selecției dosarelor de concurs se vor afila în data de 02.07.2025, până la ora 15.00.

Contestațiile se vor putea depune în data de 03.07.2025, până la ora 15.00.

Rezultatele contestațiilor selecției dosarelor se vor afișa în data de 04.07.2025, până la ora 15.00.

Proba scrisă va fi în data de 08.07.2025 începând cu ora 10.00, şi interviul – 11.07.2025, începând cu ora 10.00.

Rezultatele probei scrise se vor afișa în data de 09.07.2025 până la ora 10.00 şi interviul – 14.07.2025, până la ora 10.00.

Candaiidații vor putea depune contestații în data de 10.07.2025 până la ora 10.00 şi interviul – 15.07.2025, până la ora 10.00.

Rezultatele contestațiilor se vor afișa în data de 11.07.2025 până la ora 09.00 şi interviul – 16.07.2025, până la ora 10.00.

Rezultatele finale se vor afișa în data de 17.07.2025, până la ora 15.00.
 
Toate probele vor vea loc la sediul Spitalului Militar de Urgență ,,Dr. Alexandru Gafencu” Constanţa, Bdul. Mamaia nr.96, Constanţa.

Tematica
 
1. Nevoile fundamentale;
2. Mobilizarea şi igiena pacientului;
3. Monitorizarea funcțiilor vitale – managementul îngrijirii preoperatorii şi postoperatorii;
4. Terapeutica insuficiențelor operatorii;
5. Principii generale pentru managementul îngrijirilor, anamneza şi conduita terapeutică;
6. Administrarea medicamentelor;
7. Determinarea grupelor de sânge;
8. Perfuzia şi transfuzia de sânge;
9. Pregătirea preoperatorie;
10. Supravegherea postoperatorie şi îngrijirile acordate pacienților operați;
11. Pregătirea pacientului pentru explorări radiologice;
12. Pregătirea pacientului pentru explorări endoscopice;
13. Sondaje, spălături, clisme;
14. Puncția, biopsia;
15. Recoltarea probelor biologice şi patologice;
16. Urgențe medico-chirurgicale;
17. Constante biologice ale analizelor de laborator;
18. Reguli generale de practică a dezinfecției şi a dezinfectantelor;
19. Sterilizarea;
20. Pansamente, bandaje;
21. Cateterismul uretrovezical;
22. Manipularea şi îngrijirea dispozitivelor invazive;
23. Atribuțiile asistentei medicale în activitatea de prevenire şi combatere a infecțiilor asociate asistenței medicale în unitățile sanitare ;
24. Precauțiuni universale;
25. Consimțământul pacientului privind intervenția medicală;
26. Exercitarea profesiei de asistent medical – dispoziții generale;
27. Dezinfecția prin mijloace fizice şi chimice;
 
Bibliografia

1. Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcționarea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor şi Asistenților Medicali din România, cu modificările şi completările ulterioare.
2. Codul de etică și deontologie al asistentului medical generalist, moașe și asistentul medical (M.O. 560/2009);
3. Ordinul ministrului sănătății nr.1761/2021 pentru aprobarea Normelor tehnice privind curăţarea, dezinfecția şi sterilizarea în unitățile sanitare publice şi private, …
4. Ordinul ministrului sănătății nr.1226/2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deșeurilor rezultate din activități medicale şi a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza națională de date privind deșeurile rezultate din activități medicale;
5. Legea nr. 46/2003, legea drepturilor pacientului, cu modificările şi completările ulterioare;
6. Ordinul ministrului sănătății nr.1101/2016 din 30 septembrie 2016 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale în unitățile sanitare;
7. Ordinul ministrului sănătății nr.1142/2013 privind aprobarea Procedurilor de practică pentru asistenții medicali generaliști;
8. Tratat De Îngrijiri Medicale Pentru Asistenți Medicali Generaliști coordonator dr. Marcean Crin (https://www.oamr.ro/tratatdescarcagratuit/);
10. Tehnici şi manopere de îngrijire a bolnavului critic. Autor Leonard Azamfirei, Ed. University Press.

NOTE:
1. Copiile actelor prevăzute la rubrica documente obligatorii se prezintă însoțite de documentele originale în vederea verificării conformității cu acestea;
2. Rezultatele probelor și comunicările privind desfășurarea concursului se afișează la avizierul Spitalului Militar de Urgență Constanța din Bulevardul Mamaia nr. 96, Constanța și pe pagina de internet smuct.ro la secțiunea Anunțuri;
3. Persoană de contact: P.c.c. SEMCO Vera, telefon 0241660390 interior 107;
4. Dosarele de concurs se depun la sediul Spitalului Militar de Urgenţă Constanţa, Bdul. Mamaia nr. 96, judeţul Constanţa, în perioada 16.06 – 27.06.2025, în fiecare zi lucrătoare între orele 08.00-15.00.
5. În cazul modificării/abrogării unor acte normative cu cel puțin 30 de zile înainte de data susținerii concursului, se consideră incluse în tematică actele normative modificatoare/înlocuitoare. Prevederile actelor normative cuprinse în bibliografie se studiază cu modificările și completările ulterioare și/sau sub formă republicată.

Citește și:
Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare Filiala Teritorială de Îmbunătăţiri Funciare Constanţa face angajări
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii