Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:44 10 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

România şi Franţa revitalizează colaborarea la nivelul administraţiei publice locale

ro

13 Jun, 2013 20:14 416 Marime text
România şi Franţa au, de astăzi, 13 iunie a.c., un plan de acţiune comun pentru anul în curs, privind cooperarea descentralizată între cele două ţări în domeniile administraţiei publice, urbanismului, locuirii, construirii şi protejării patrimoniului. Documentul a fost semnat la Constanţa de viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, şi E.S. Philippe Gustin, ambasadorul Franţei la Bucureşti, în deschiderea Forumului cooperării descentralizate România-Franţa.
„Am deschis, astăzi, o acţiune importantă ca parte a unui parteneriat serios şi puternic între România şi Franţa: Forumul cooperării descentralizate. Este vorba de cooperarea directă, la nivelul comunităţilor locale din cele două ţări. Convingerea mea este că, dincolo de relaţiile dintre cele două ţări la nivel de Guvern, dincolo de relaţiile la nivel de ministere, cele mai puternice motoare de cooperare, care pot genera dezvoltare economică, schimburi culturale, dezvoltarea turismului reciproc, îl reprezintă acest sistem de cooperare directă. Există posibilitatea ca, prin acest tip de relaţii, să poată fi folosiţi şi bani europeni.”, a declarat viceprim-ministrul Liviu Dragnea, în conferinţa care a urmat după semnarea Planului.
Întâlnirea şi discuţiile purtate în cadrul evenimentului au pornit de la premisa că şi primarii din România, şi primarii din Franţa se confruntă cu aceleaşi probleme, iar rolul celor două guverne este de a crea toate condiţiile pentru ca sistemul de cooperare între colectivităţile din cele două state să se dezvolte. Până în prezent, s-au înregistrat 600 de astfel de colaborări România-Franţa, iar la această oră 250 de colaborări sunt active şi conduc la rezultate concrete.
„Iubesc România la fel de mult ca şi comunităţile locale franceze aici prezente. Acestea au intrat deja într-o cooperare de lungă durată cu colectivităţile locale din România. Pentru Franţa, cele 250 de parteneriate amintite reprezintă cea mai activă cooperare descentralizată cu un stat european. Cooperare descentralizată înseamnă crearea unor parteneriate între colectivităţi pentru a pune în aplicare proiecte comune.”, a afirmat E.S Philippe Gustin.
„Am mari aşteptări de la întâlnirile de astăzi şi sunt încantată că noi teme vor putea fi abordate: gestionarea serviciilor publice, dezvoltarea durabilă, protecţia patrimoniului şi coeziunea socială. De acum înainte, principalele proiecte vor demara mai ales la nivel local, la nivelul comunităţilor. Politicile publice de mâine depind în mare măsură de capacitatea comunităţilor locale de a descoperi noi soluţii în serviciul public.”, a transmis Marylise Lebranchu, ministrul francez al reformei de stat, descentralizării şi funcţiei publice, în cuvântul citit de ambasadorul francez în România, prezent la eveniment.
* * *
Aflat la cea de-a IV-a ediţie, Forumul este organizat de Ambasada Franţei în România, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Consiliul Judeţean Constanţa şi Municipiul Constanţa, şi se desfăşoară în perioada 13-14 iunie 2013. Prima ediţie a avut loc în anul 2003, iar următoarele în 2005 şi 2007, fiind găzduite alternativ de România şi Franţa.

Ti-a placut articolul?

Comentarii