Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:54 10 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Melia Hotels International- Bulgaria - Numărul de turişti români- în creştere cu peste 15%

ro

18 Jun, 2013 20:47 636 Marime text
Românii în top 3, alături de turiștii germani și ruși
 
Varna, 18 iunie 2013 – Cel mai mare lanț hotelier internaţional prezent în Bulgaria, Melia Hotels International, estimează pentru anul în curs o creştere de minim 15% a numărului de turişti români în hotelurile sale din staţiunile Nisipurile de Aur, Nessebar şi Obzor, față de anul precedent. Melia Hotels International este al treilea mare lanţ hotelier din Europa şi al doisprezecelea ca mărime în lume; în Bulgaria, reţeaua Melia operează 5 hoteluri care însumează cca 2.000 de camere, echivalentul a peste 35% din capacitatea lanţurilor hoteliere internaţionale de pe litoralul bulgăresc.
"Numărul turiştilor români care îşi vor petrece vacanţa de vară pe litoralul bulgăresc va continua să crească în acest an, urmând trendul anilor precedenţi şi stimulat o dată în plus de mediul economic în curs de îmbunătățire; noi ne aşteptăm la o creştere de minim 15% faţă de anul precedent, cu anumite diferenţe între locaţiile noastre", a arătat Maria Shishkova, Director de Marketing şi Vânzări Melia Hotels International Bulgaria. Astfel, în Nisipurile de Aur, unde compania operează unul dintre cele mai luxoase hoteluri de cinci stele din staţiune, este așteptată o creştere de minim 10-12%, în timp ce în hotelurile operate de Melia Hotels International în Obzor şi Nessebar, unde pachetele "all inclusive" sunt mai accesibile, sunt aşteptaţi cu cca 20% mai mulţi turişti români față de anul trecut.
Unii dintre turiştii români aleg cele mai exclusiviste pachete de servicii, plătind un supliment care le acordă servicii şi privilegii în plus faţă de cele furnizate în mod obișnuit de hotelul de cinci stele Melia Grand Hermitage: astfel, aceştia achită taxa premium pentru categoria "The Level", creată pentru a asigura un standard al serviciilor şi mai ridicat. Programul "The Level" presupune camere luxoase cu vedere spre mare, o recepţie separată, un restaurant separat, zone speciale de plajă şi odihnă-cu Spa şi jacuzzi- accesibile separat doar turiştilor din acest program etc. "Costul pentru un pachet premium "Level" este de 45 euro pe zi în plus faţă de preţul pentru cele mai scumpe camere (cele cu vedere spre mare); în acest program special avem incluse 90 de camere şi, în general, cca 20% dintre acestea sunt ocupate de turişti români, în special în plin sezon", a arătat Maria Shishkova.
Creşterea numărului de turişti implică un flux constant de investiţii în locaţii. În acest sezon, la hotelul operat de Melia în staţiunea Obzor se va inaugura un Aqua Park la care turiştii hotelului au acces gratuit prin programul "all inclusive"; investiţia totală în acest obiectiv depăşeşte 600.000 Euro. De asemenea, hotelul Sol Luna Bay din Obzor va avea un al doilea restaurant, cu 160 de locuri, alături de celălalt restaurant, cu cca 750 de locuri, care este funcţional de la deschiderea hotelului în anul 2009. "În Obzor avem doar pachete all inclusive şi ambele restaurante servesc mesele gen bufet, aferente pachetului de servicii", a precizat Maria Shishkova.
 
"În hotelurile noastre, românii sunt în top 3 naţionalităţi, alături de turiştii germani şi de cei din Rusia, tendinţă care se manifestă în foarte multe staţiuni de pe litoralul bulgăresc. Sperăm să rămânem şi pe viitor una dintre opţiunile principale ale turiştilor din România", a precizat Maria Shishkova.
 
***
 
Despre Melia Hotels International
 
Melia Hotels International, fondat în 1956 în Palma de Mallorca (Spania), este al treilea mare lanţ hotelier din Europa, al doisprezecelea ca mărime în lume şi liderul global pentru vacanţe în America Latină şi Caraibe.
Cu ajutorul a peste 35.000 de angajaţi, Melia Hotels International operează 300 de hoteluri în 30 de ţări aflate pe 4 continente. Brandurile hoteliere ale companiei includ Grand Melia, Melia Hotels & Resorts, ME by Melia, Innside, TRYP Hotels, Sol Hotels, Paradisus Resorts şi Sol Melia Vacation Club.
În Bulgaria, compania operează cinci hoteluri de 4 sau 5 stele: Melia Grand Hermitage (Nisipurile de aur), Sol Luna Bay Resort (Obzor), Sol Nessebar Bay, Sol Nessebar Mare şi Sol Nessebar Palace (Nessebar). Hotelurile operate în Bulgaria de Melia Hotels International au o capacítate totală de 2.000 de camere, echivalând cu peste 35% din capacitatea lanţurilor hoteliere internaţionale de pe litoralul bulgăresc al Mării Negre. Mandatul pentru dezvoltarea Melia Bulgaria implică extinderea afacerii şi ţări vecine precum România, Serbia, Grecia şi Macedonia.

Ti-a placut articolul?

Comentarii