Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:00 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

25 Decembrie, premiera Nymphomaniac Regizorul Lars von Trier, în aceeaşi fotografie cu “nimfomanii”

ro

20 May, 2013 19:25 867 Marime text
Cel mai recent film al lui Lars von Trier, Nymphomaniac, va avea premiera oficială pe 25 decembrie, anul acesta, chiar de Crăciun. Gazda evenimentului va fi Copenhaga (Danemarca), şi nu Cannes (celebrul festival internaţional omonim), aşa cum au existat câteva speculaţii la începutul anului.

În legătură cu această neaşteptată alegere a datei, dar potrivită felului de-a fi al controversatului regizor danez, Peter Aalbæk Jensen (CEO Zentropa) a declarat recent:

“Avem de-a face cu multă muncă în această fază de post-producţie, iar în momentul de faţă Lars von Trier tocmai a început să editeze partea a doua. Aşa că luna decembrie e o alegere potrivită. În plus, ce poate fi mai în spiritul Crăciunului decât un film ca acesta?”

Nymphomaniac este produs de Zentropa Entertainments, compania lui Lars von Trier şi va fi distribuit în România de Independenţa Film, la începutul lui 2014.

Cannes 2013 fără Lars von Trier sau Pas de Lars von Trier a Cannes 2013

De menţionat că Nymphomaniac este primul film al binecunoscutului regizor danez care se lansează în altă parte decât la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes, eveniment care se desfăşoară chiar în aceste zile pe Croisette (16 - 26 mai). Toate celelalte pelicule ale lui Lars von Trier au avut invariabil coordonatele de lansare 17-18-19 mai, Cannes (Franţa): Breaking the Waves (18 mai 1996), Dancer in the Dark (17 mai 2000), Dogville (19 mai 2003), Antichrist (18 mai 2009), Melancholia (18 mai 2011).

O nouă imagine oficială din platourile Nymphomaniac (photo promo)

Cu ocazia anunţului care stabileşte data la care Nymphomaniac va fi lansat oficial (25 decembrie 2013), echipa Zentropa Entertainments a publicat pe site-ul oficial o nouă imagine promo, a treia, din platoul de filmare (ataşată). Tot pe site ni se promit noi detalii despre film la sfârşitul lunii: “Reveniţi pe 31 mai”.

Ultima imagine publicată surprinde un grup alcătuit de perechi formate din cei mai importanţi actori din distribuţie: Stacy Martin - Shia LaBeouf, Udo Kier - Uma Thurman, Sophie Kennedy Clark - Willem Dafoe, Mia Goth - Stellan Skarsgård, Christian Slater - Charlotte Gainsbourg, Nicolas Bro - Connie Nielsen. Într-un colţ (stânga) îl putem recunoaşte pe însuşi regizorul filmului, Lars von Trier, legat la gură cu o bandă de scotch (probabil, referire la starea de silencio stampa adoptată de artist după incidentele din 2011 de la Cannes), făcînd poze “amatoriceşte” cu telefonul mobil şi pe actorul Jamie Bell ţinînd în mâini un sul de hârtie.

Fotografia este realizată de artistul danez Casper Sejersen, cel care a realizat anul trecut şi posterul pentru Festivalul Internaţional de Film de la Berlin al lui A Royal Affair / En kongelig affære (2012), în regia lui Nikolaj Arcel, produs tot de Zentropa Entertainments.

Celelalte două fotografii de pe platou publicate până acum au fost realizate de artistul danez Christian Geisnæs, colaboratorul lui Lars von Trier de la Antichrist (2009) şi Melancholia (2011).

Filmările pentru Nymphomaniac au avut loc în perioada 28 august – 9 noiembrie 2012 în două locaţii din Germania: sala de gimnastică a unei şcoli abandonate din Koln şi în oraşul Hilden de pe valea Rinului.

--------------------

Sinopsis. Nymphomaniac (2013) este jurnalul erotic al unei femei, Joe (interpretată la maturitate de Charlotte Gainsbourg), din perioada adolescenţei, până la vârsta de 50 de ani, momentul la care ni se confesează.

Distribuţie. Filmul are o galerie impresionantă de actori. Charlotte Gainsbourg (Joe la maturitate), Stellan Skarsgård, Uma Thurman, Willem Dafoe, Shia LaBeouf, Udo Kier, Christian Slater, Stacy Martin (tânăra Joe) şi alţii.

--------------------

Lars von Trier a mai regizat:

Breaking the Waves (1996)
Dancer in the Dark (2000)
Dogville (2003)
Antichrist (2009)
Melancholia (2011)

-------------------------

Referinţe online:

Nymphomaniac - site oficial
Nymphomaniac - pagina Facebook România
Independenţa Film - pe Facebook
Independenţa Film - site oficial
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii