Solutii pentru plata drepturilor salariale ale celor 274 de cadre didactice de la Navodari
Solutii pentru plata drepturilor salariale ale celor 274 de cadre didactice de la Navodari
1287
Marime text
Urmare a situaţiei create la Centrul bugetar Şcoala cu clasele I-VIII “George Enescu” Năvodari prin refuzul primăriei Năvodari de a semna dispoziţiile de plată a salariilor personalului didactic, auxiliar şi administrativ pentru luna octombrie, prefectul Claudiu-Iorga Palaz a convocat astăzi conducătorii Direcţiei Trezorerie şi Contabilitate Publică, Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa.
În urma discuţiilor, la care au participat trezorerierul–şef Laurenţiu Mateizer, Adriana Damian - director adjunct DGFP şi Elena Buhaiev- inspector şcolar general, s-au propus soluţii pentru plata drepturilor salariale ale celor 274 de angajaţi ai celor trei unităţi şcolare arondate Centrului bugetar – Şcoala cu cls. I-VIII „George Enescu” Năvodari.
„Vom pune cap la cap propunerile instituţiilor implicate în rezolvarea acestei situaţii şi în cel mai scurt timp vom ajunge la o soluţie care, după părerea noastră, va permite plata celor 274 de angajaţi” a declarat prefectul Claudiu-Iorga Palaz.
Cancelaria Prefectului
31/CP/12.11.2009
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


