Examenele la proba practica de conducere sunt suspendate temporar
Examenele la proba practica de conducere sunt suspendate temporar
1053
Marime text
Examenele la proba practică de conducere sunt suspendate temporar
Ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile din judeţ, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituţiei Prefectului a decis suspendarea, începănd cu ziua de marţi, 19.01.2010, a activităţilor de examinare la proba practică de conducere. Acestea vor fi reluate, în funcţie de evoluţia vremii, la o dată ce va fi comunicată ulterior.
Candidaţii programaţi în această perioadă sunt rugaţi să solicite o reprogramare a examenului pentru obţinerea permisului de conducere, după reluarea examinărilor. În ceea ce priveşte proba teoretică, aceasta se desfăşoară în continuare, conform programului, zilnic între orele 9.00 şi 15.00.
Nr.68/CP/19.01.2010 Cancelaria Prefectului
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


