Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:58 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Politistii constanteni marcheaza “Saptamana prevenirii criminalitatii 2009”

ro

23 Sep, 2009 19:55 1045 Marime text

picture-1224.jpgPoliţiştii constănţeni marchează  “Săptămâna prevenirii criminalităţii 2009”


În perioada 21-25 septembrie 2009, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa desfăşoară activităţi preventive în scopul marcării evenimentului naţional „Săptămâna Prevenirii  Criminalităţii 2009”.
Scopul acestuia vizează creşterea gradului de siguranţă al populaţiei, prin informare, educare preventivă şi responsabilizare cetăţenească.
Programul „Săptămâna prevenirii criminalităţii, derulat în parteneriat cu alte instituţii de pe plan local, cuprinde activităţi cu caracter preventiv, acestea fiind repartizate după cum urmează:
Ø 21 septembrie – Prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor;
Ø 22 septembrie – Prevenirea criminalităţii în mediul rural;
Ø 23 septembrie – Prevenirea furturilor din buzunare;
Ø 24 septembrie – Voluntariatul în Poliţie;
Ø 25 septembrie – Siguranţa rutieră.
Nu de puţine ori, tinerii interpretează eronat faptele pedepsite penal. Caracterizaţi de entuziasmul vârstei, teribilism, dorinţa de a încerca „senzaţii noi”, aceştia reprezintă un grup la risc. Din neştiiinţă, sub influenţa prietenilor sau altor persoane, ei nu acordă importanţa cuvenită faptelor penale, tinerii putându-se transforma foarte uşor în infractori. De aceea, considerăm că este datoria noastră, a tuturor adulţilor, de a informa şi conştientiza tânăra generaţie, astfel încât să nu urmeze un drum greşit în viaţă.
Drept urmare, „Săptămâna prevenirii criminalităţii 2009” a debutat cu desfăşurarea unor activităţi pe linia prevenirii delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor. În acest sens, poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii în colaborare cu Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa, susţinuţi de tineri voluntari şi reprezentanţi ai Centrului de Asistenţă pentru Organizaţiile Neguvernamentale (CENTRAS) au distribuit materiale informative cetăţenilor în incinta City Mall Park din municipiul Constanţa.
Mass-media, cercetările şi statisticile oficiale raportează o creştere îngrijorătoare a fenomenului violenţei în şcoală, fiind raportate scene de violenţă de la cele mai uşoare forme până la cele mai violente.

picture-1225.jpgPoliţiştii Secţiei 5 Poliţie Constanţa, Poliţiei Oraşului Cernavodă, Poliţiei Oraşului Cernavodă, Poliţiei Oraşului Hârşova, Poliţiei Municipiului Medgidia au organizat întâlniri cu tinerii şi cadrele didactice, în mai multe unităţi de învăţământ de pe raza de competenţă. Din nefericire, mulţi minori devin victime ale unor persoane care îi îndeamnă să comită infracţiuni sub pretextul că nu pot fi pedepsiţi datorită vârstei. Cu ocazia acestor întâlniri, tinerii au fost informaţi cu privire la prevederile legale în ceea ce priveşte răspunderea minorului şi au primit recomandări pentru a evita implicarea lor în diverse infracţiuni. Poliţiştii i-au sfătuit să evite împrejurările care i-ar putea aduce în situaţia de a comite un act antisocial, să îşi aleagă cu grijă prietenii, să fie ei înşişi, fără a încerca să-l impresioneze pe liderul găştii, să nu riposteze la agresivitate verbală şi să evite agresivitatea fizică.

O atenţie deosebită a fost acordată consumului de alcool şi droguri, întrucât tinerii asociază din ce în ce mai des aceste substanţe cu noi modalităţi de distracţie, devenind, fără să-şi dea seama, dependenţi. Deşi mulţi dintre noi consideră că „mie nu mi se poate întâmpla”, totuşi trebuie să ne amintim că drogul nu alege. Oricine poate deveni dependent. Nimeni nu încearcă drogurile, gândindu-se că va ajunge dependent, iar momentul în care realizezi că totuşi eşti dependent poate fi prea târziu. Abia atunci îţi dai seama câte ai pierdut: sănătate, familie, prieteni, loc de muncă, bani şi poate chiar libertatea.
Un alt grup la risc îl constituie persoanele vârstice. Acestea necesită o atenţie deosebită, fiind ţintele perfecte ale infractorilor. Poliţiştii au organizat întâlniri cu persoanele vârstice, ocazie cu care au fost iniţiate discuţii privind identificarea persoanelor potenţiale victime ale infracţiunilor şi pe linia prevenirii furturilor din locuinţe, buzunare şi poşete.

Activităţi de acest gen au fost desfăşurate nu numai în mediul urban, ci şi în mediul rural, cetăţenii primind totodată materiale informative. Astfel, unităţile de poliţie din subordinea Formaţiunilor de Poliţie Rurală Cernavodă, Negru Vodă, Biroului de Poliţie Rurală Constanţa au iniţiat întâlniri cu cetăţenii unor localităţi din mediul rural precum Chirnogeni, Dumbrăveni, Valu lui Traian în scopul prevenirii criminalităţii în mediul rural.
Data de 23 Septembrie a fost rezervată prevenirii furturilor din buzunare, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Secţiei 1 Poliţie, Secţiei 2 Poliţie, Secţiei 5 Poliţie, Poliţiilor Oraşelor Ovidiu, Cernavodă, Medgidia, fiind prezenţi în locurile aglomerate precum pieţe, parcări, centre comerciale, pentru a reaminti cetăţenilor că un hoţ are nevoie doar de o clipă pentru a sustrage bunuri valoroase victimei neatente.


Pentru a acorda importanţa cuvenită „Săptămânii prevenirii criminalităţii”, cât şi pentru a facilita furnizarea de informaţii şi schimbul de experienţă, Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin structurile abilitate, în colaborare cu alte instituţii şi organizaţii (D.G.P.M.B., Revista Poliţia Capitalei, Corpul Naţional al Poliţiştilor, Asociaţia Naţională pentru Protecţia consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România) editează revista „Prevenirea criminalităţii” în care sunt publicate diverse articole pe această temă.

                                           
COMPARTIMENTUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii