Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:25 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliţiştii constănţeni acţionează pentru asigurarea unui climat de siguranţă publică în mediul rural

ro

11 Sep, 2011 15:46 785 Marime text

Poliţiştii constănţeni acţionează pentru asigurarea unui climat de siguranţă publică în mediul rural

Două acţiuni de constatare şi prevenire a infracţiunilor şi contravenţiilor comise cu violenţă în mediul rural au fost desfăşurate de poliţiştii constănţeni.
         
         La data de 10 septembrie a.c., I.P.J. Constanţa o organizat şi coordonat o acţiune ce s-a desfăşurat pe raza de competenţă a Secţiei 9 Poliţie Rurală.
         La acţiune au participat efective de ordine publică şi investigaţii criminale din cadrul unităţii de poliţie, în total 34 forţe participante.
         Acţiunea a urmărit constatarea de infracţiuni şi contravenţii săvârşite cu violenţă, la nivel rural, dar a avut totodată şi caracter preventiv.
        Pe parcursul acţiunii desfăşurate s-a avut în vedere prezenţa poliţiştilor în zonele de interes operativ, în localurile publice, sau obiectivele vizate de elementele infractoare.
        Cu această ocazie s-a urmărit identificarea şi reţinerea persoanelor urmărite, a persoanelor care se sustrag urmăririi penale, identificarea persoanelor cunoscute cu mod de comportament violent, a celor care nu-şi justifică prezenţa în zone cu risc criminogen, identificarea persoanelor care transportă bunuri cu mijloace auto fără documente de provenienţă sau suspectate că ar proveni din comiterea de infracţiuni.
        Ca urmare a acestei acţiuni au fost obţinute următoarele rezultate:
                     1. infracţiuni constatate – 3
                              - 1 de natură judiciară
                              - 2 la regimul circulaţiei rutiere
                     2. suspecţi cercetaţi – 5
                     3. auto controlate - 127
                     4. unităţi de alimentaţie publică  verificate -10
                     5.  sancţiuni aplicate - 11
 din care:


                    -Legea 61/91 – 2
                    -Lg.12/1990 - 2
                    - OUG 195/2002 - 7
                   Valoarea sancţiunilor aplicate - 13940 lei.


           De asemenea la data de 10 septembrie a.c., şi lucrătorii Secţiei 6 Poliţie Rurală Cernavodă, cu sprijinul unei grupe de luptători din cadrul Serviciului de Intervenţie Rapidă, au organizat şi executat o razie pe linia prevenirii şi combaterii faptelor cu violenţa în mediul rural, pe raza comunei Aliman, vizate fiind localurile de alimentaţie publică din localităţile arondate, ocazie cu care au fost obţinute următoarele rezultate:
                      1. -  infractiuni constatate   -  2.
                                   - 1 la Lg.61/91( port ilegal de armă albă în loc public)
                                   - 1 la OUG.195/2002 (conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat)
                       2. - localuri de alimentaţie publică controlate    -  3
                       3. - persoane depistate şi conduse la sediul poliţiei  - 25
                        4. -  sancţiuni aplicate - 6
                                    - Lg.61/1991  - 3
                                    -  OUG.195/2002   - 3
               Valoarea sancţiunilor aplicate - 950 lei
    

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii