Container încărcat cu marfă nedeclarată, descoperit în portul Constanţa
Container încărcat cu marfă nedeclarată, descoperit în portul Constanţa
Container încărcat cu marfă nedeclarată, descoperit în portul Constanţa
Peste 10.000 de perechi de ochelari de vedere, cu o valoare de piaţă de aproximativ 200.000 de euro, au fost găsite de poliţiştii de la Transporturi Maritime Constanţa, în colaborare cu inspectori din cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, în urma controlului efectuat asupra unui container.
La data de 16 noiembrie a.c., poliţişti ai Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime, în colaborare cu inspectori din cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, şi beneficiind de sprijinul de specialitate al ofiţerilor D.G.I.P.I., au efectuat un control asupra unui container încărcat cu 1317 colete ce conţineau diverse articole.
În urma controlului, s-a constatat că în interior se aflau 13 colete nedeclarate, ce conţineau 10.140 perechi de ochelari de vedere, având valoarea de vânzare pe piaţă de aproximativ 200.000 de euro.
În cauză s-a întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire la autoritatea vamală a documentelor comerciale care se referă la alte mărfuri decât cele prezentate în vamă, faptă prevăzută de art. 272 din Legea nr. 86/2006 Rep. privind Codul Vamal.
Cercetările continuă pentru stabilirea exactă a prejudiciului creat, a identificării şi tragerii la răspundere a tuturor persoanelor participante la săvârşirea faptei.
COMPARTIMENTUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp