Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:28 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Buletin de presă IPJ Constanţa 29.03.2012

ro

29 Mar, 2012 17:02 990 Marime text

85056 din 29 martie 2012


BULETIN DE PRESĂ

În ultimele 24 de ore, poliţiştii constănţeni au organizat 5 acţiuni, fiind aplicate 22 sancţiuni în valoare totală de 5.600 lei.

              Cercetaţi de poliţiştii constănţeni pentru sustragerea unor bunuri din două centre comerciale
 
 Poliţiştii Secţiei 2 cercetează în stare de libertate o femeie, de 55 ani, din Ovidiu, care a sustras produse alimentare si cosmetice dintr-un supermarket, în valoare de 196,99 lei.

 Şi politistii Secţiei 4 cercetează în stare de libertate un bărbat, de 44 ani, din Constanţa, care de asemenea a sustras produse alimentare dintr-un hypermarket, în valoare  528,37  lei.
 
 Prinşi în flagrant, în timp ce sustrăgeau componente ale unui autoturism

 La data de 28.03.2012, poliţiştii Secţiei 5 au prins în flagrant, pe bulevardul 1 Mai Vechi, doi tineri de 21 respectiv 25 ani, care forţaseră capota motor a unui autoturism şi încercau să sustragă componente ale acestuia.
Aceştia sunt cercetaţi în stare de libertate pentru tentativă la furt calificat.

 Suspect de comiterea unui furt din locuinţă, identificat de poliţiştii din Năvodari

  La data de 28.03.2012, ora 09.00 poliţiştii din Năvodari au fost sesizaţi de către un localnic, despre faptul că în perioada 27-28.03.2012, persoane necunoscute i-au sustras din locuinţă un aragaz, un frigider, o sobă metalică şi au provocat distrugeri, creându-i un prejudiciu de 4000 lei.
În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au identificat un bărbat în vârstă de 36 ani din Constanta, totodată recuperându-se şi bunurile reclamate ca fiind sustrase.
 Acestuia i  s-a întocmit dosar penal fiind cercetat în stare de libertate.

  Suspecţi de comiterea unui furt din locuinţă, cercetaţi de poliţiştii Secţiei 3 Rurală Mangalia 

În urma investigaţiilor şi cercetărilor efectuate, politistii Secţiei 3 Rurală Mangalia, au reuşit identificarea a doi tineri de 17, respectiv 18 ani, ambii din comuna 23 August, judeţ Constanta, suspecţi de comiterea unui furt comis la data de 24.03.2012, din locuinţa unui cetăţean din aceeaşi localitate.
         Bunurile sustrase, respectiv o unitate de calculator, un receptor tv şi scule electrice, au fost recuperate în totalitate, urmând a fi predate reclamantului.
         Cei doi sunt cercetaţi în stare de libertate pentru furt calificat.

ACTIVITATEA RUTIERĂ

În ultimele 24 de ore poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi de prevenire, cercetare şi soluţionare a evenimentelor sesizate, fiind aplicate de către aceştia 274 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 35.774 lei.

Poliţiştii rutieri au fost sesizaţi cu privire la producerea a trei accidente soldate cu victime.

La data de 28 martie a.c., ora 12.30, în municipiul Constanţa, P. MARIAN de 32 ani, din LOCALITATE, a condus un  autoturism pe strada Soveja şi ajungând în zona galeriilor comerciale a accidentat uşor pe JENIŢA P., de 67 ani, care s-a angajat în traversarea părţii carosabile pe marcajul pietonal.

La data de 28 martie a.c., ora 13.00, în municipiul Constanţa, G. GEORGETA, de 38 ani, din localitate, a condus un  autoturism pe strada Adamclisi şi din cauza neasigurării la efectuarea virajului spre stânga a accidentat uşor pe B. GHEORGHE de 74 ani şi B. ANETA de 67 ani care s-au angajat în traversarea părţii carosabile pe la colţul intersecţiei fără să se asigure.

La data de 28 martie a.c., ora 15.45, în municipiul Constanţa, M. ANDREI, de 21 ani, a condus un  autoturism pe strada Unirii şi din cauza neatenţiei în conducere a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar din sens opus, fiind condus de I. ŞTEFAN de 27 ani. Din accident a rezultat vătămarea corporală uşoară a celor doi conducători auto şi a altor trei pasageri din primul autoturism.

În ceea ce priveşte faptele antisociale, la nivelul Serviciului Rutier Constanţa a fost constatată o infracţiune la regimul circulaţiei.

La data de 28 martie a.c., ora 15.00, în municipiul Constanţa, a fost depistat numitul P. BOGDAN, de 34 ani, din localitate, conducând un autoturism pe strada I.L.Caragiale, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv 0,88mg/l alcool pur în aerul expirat.
Celui în cauză i s-a întocmit dosar de cercetare penală.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii