Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:24 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Buletin de presă IPJ Constanţa - 29.01.2013

ro

29 Jan, 2013 12:32 1328 Marime text
421.045 din 29 ianuarie 2013

BULETIN DE PRESĂ


În ultimele 24 de ore, la nivelul judeţului, poliţiştii au organizat 7 acţiuni, fiind aplicate 150 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 37.450 lei.

Poliţiştii din Staţiunea Mamaia vigilenţi şi pe timpul nopţii

La data de 28 ianuarie a.c., ora 01.20, poliţiştii din cadrul Biroului de Poliţie pentru Staţiunea Mamaia, în colaborare cu poliţiştii Secţiei 2, au depistat patru tineri cu vârste cuprinse între 20 şi 31 de ani, care transportau mai multe obiecte electronice a căror provenienţă nu au putut-o justifica.
Din primele cercetări oamenii legii au stabilit că cei patru au forţat uşa de acces a unei societăţi comerciale, din interiorul acesteia sustrăgând obiecte electronice în valoare de 4700 lei.
Bunurile au fost predate reprezentantului societăţii, suspecţii fiind cercetaţi în stare de libertate.

Prins în flagrant de poliţiştii din Rasova

La data de 28.01.2013, ora 16.00,  poliţiştii din  Rasova  împreună cu cei din cadrul  Secţiei 6 Poliţie Rurală Cernavodă, au efectuat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii furturilor din cadrul societăţilor comerciale, ocazie cu care a fost prins în flagrant, D. Florian, de 45 ani, din comuna Rasova, în timp ce sustrăgea  32 şpalieri din beton, de pe plantaţia de viţă de vie, ce aparţine unei societăţi comerciale.
 Prejudiciul creat în valoare de 100 lei, a fost recuperat în totalitate, suspectul fiind cercetat penal în stare de libertate.

Patru tineri cercetaţi penal de poliţiştii din Seimeni

         La data de 26.01.2013, poliţiştii din Seimeni au fost sesizaţi de către un localnic despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras mai multe bunuri din locuinţă.
În urma cercetărilor efectuate, oamenii legii au identificat 4 tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 22 de ani, suspecţi de comiterea faptei, recuperând totodată şi 50 % din prejudiciul total, ce se ridică la 1800 lei.
       Cercetările sunt continuate de lucrătorii Postului de Poliţie Seimeni, cu suspecţii în stare de libertate.

Identificat de poliţiştii din Chirnogeni,  în scurt timp de la sesizare

La data de 28 ianuarie a.c., ora 11.00 poliţiştii din Chirnogeni au fost sesizaţi  de către o localnică cu privire la faptul că, în noaptea de 27/28.01.2013 persoane necunoscute au pătruns in curtea locuinţei sale de unde au sustras o grapă stelată, cauzându-i un prejudiciu în valoare de 500 lei.
Demarând prompt investigaţiile, oamenii legii, au identificat un bărbat în vârstă de 41 ani, din aceeaşi localitate, suspect de comiterea faptei, prejudiciul în valoare de 500 lei fiind recuperat integral.
Acestuia i s-a întocmit dosar penal fiind cercetat în stare de libertate.

Posesoare de mandat de executare a închisorii, depistată de poliţiştii din Crucea

La data de 29 ianuarie a.c., poliţiştii din localitatea Crucea au identificat-o pe G. Mariana, de 40 de ani, din sat Topalu, posesoare a Mandatului de Executare a închisorii cu numărul 177/25.01.2013, prin care Judecătoria Hârşova a emis pe numele acesteia o condamnare de 10 luni închisoare, cu executare, pentru tăinuire.
        Aceasta a fost încarcerată în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul IPJ Constanţa în vederea executării pedepsei.

            ACTIVITATEA RUTIERĂ

În ultimele 24 de ore poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi de prevenire, cercetare şi soluţionare a evenimentelor sesizate, fiind aplicate de către aceştia 347 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 63.800 lei.
 
      
Poliţiştii rutieri au fost sesizaţi cu privire la producerea a două accidente soldate cu victime.

La data de 28 ianuarie a.c., ora 14.00, în judeţul Constanţa, C. Dumitru, de 64 ani, din localitatea Camena, judeţul Tulcea, a condus un autoturism pe DJ22 dinspre Tariverde către Constanţa şi ajungând la Km. 254, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un copac. Din accident a rezultat vătămarea corporală uşoară a pasagerei din partea dreaptă faţă.

La data de 28 ianuarie a.c., ora 18.40, în judeţul Constanţa, R. Grue, de 57 ani, din Năvodari, a condus un autoturism pe DJ226 dinspre Lumina către Năvodari, a oprit pe partea dreaptă şi la plecarea de pe loc nu s-a asigurat şi a intrat în coliziune cu un microbuz care circula regulamentar, fiind condus de F. Demirel, de 40 ani, din localitatea Eforie Nord. Din accident a rezultat vătămarea corporală uşoară a unui pasager din microbuz.

În ceea ce priveşte faptele antisociale, la nivelul Serviciului Rutier Constanţa a fost constatată o infracţiune la regimul circulaţiei.

La data de 28 ianuarie a.c., ora 15.15, în localitatea Murfatlar, a fost depistat E. Alexandru Ionuţ, de 23 ani, din Medgidia, conducând un autoturism pe DN3, având dreptul de a conduce autovehicule suspendat pentru perioada în curs.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală.        

Temperaturile negative ce s-au înregistrat pe timpul nopţii şi lapoviţa din cursul zilei de ieri, au determinat formarea poleiului pe mai multe artere de circulaţie din municipiul Constanţa.


Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente rutiere nedorite, solicităm conducătorilor de autovehicule:
- să reducă viteza de deplasare, în condiţiile unui carosabil acoperit cu zăpadă sau polei, să circule cu o viteză de 30km/h în localităţi şi 50km/h în afara acestora;
- să-şi asigure o bună vizibilitate curăţând parbrizul, luneta şi geamurile laterale;
- să asigure buna funcţionare a ştergătoarelor de parbriz şi a sistemului de climatizare şi dezaburire; 
- să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de autoturismul din faţă, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă;
- să nu frâneze sau să vireze brusc şi să folosească cu precădere frâna de motor;
- să respecte semnalele şi indicaţiile agenţilor de circulaţie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii