Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:19 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bărbatul din Adamclisi a murit de meningită

ro

05 Dec, 2011 15:26 1192 Marime text

Bărbatul din Adamclisi a murit de meningită
 
În data de 30.11.2011, în jurul orei 12.00, poliţiştii Secţiei 9 Rurală Băneasa au fost sesizaţi de angajaţii Oficiului Poştal din Adamclisi, că un cetăţean aflat în stare de ebrietate este violent şi adresează injurii atât angajaţilor, cât şi celorlalte persoane aflate în incintă, pentru a primi banii reprezentând ajutorul social. Poliţiştii deplasaţi cu operativitate la faţa locului l-au somat pe cel în cauză, să se liniştească. Bărbatul a refuzat să se calmeze, ba mai mult, el a început să adeseze injurii şi poliţistului, motiv pentru care agentul de poliţie a folosit sprayul iritant lacrimogen din dotare, în direcţia persoanei recalcitrante, care s-a calmat. Ulterior, angajaţii Oficiului Poştal i-au dat lui L.G., care se liniştise, ajutorul social înaintea celorlalte persoane prezente la ghişeu, iar apoi acesta a plecat spre casă. La patru ore după ce s-a consumat acest incident, rudele acestuia au solicitat un echipaj de ambulanţă, pentru că bărbatului i s-a făcut rău şi şi-a pierdut cunoştinţa. L.G. a fost transportat la Spitalul Municipal Medgidia, iar apoi a fost transferat în Secţia de Terapie Intensivă a SCJU Constanţa unde, vineri după-amiază, a murit în urma unui stop cardio-respirator neresuscitabil.      
Necropsia efectuată în cazul bărbatului decedat la trei zile, după ce, în urma unui scandal, a fost imobilizat cu un spray iritant lacrimogen de către poliţişti, a stabilit că pe corpul bărbatului nu au fost descoperite leziuni care să aibă legături de cauzalitate cu decesul acestuia.            
„Raportul întocmit de medicii legişti arată că moartea lui G. L., de 56 de ani, din Adamclisi, nu a fost violentă, şi a survenit ca urmare a unei stări toxico-septice, pe fondul unei meningite purulente apărute în urma unei vechi cranectomii frontale dreapta, cu aderenţe meningeale consecutive. În afara unor escoriaţii situate pe feţele anterioare ale ambilor genunchi, leziuni superficiale, produse în urmă cu câteva zile prin lovire de corpuri dure, în cădere, ce nu au legătură de cauzalitate cu decesul, pe corpul cadavrului nu s-au constatat alte leziuni”

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii