Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:07 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Patru puncte pe ordinea de zi, în atenţia creditorilor societăţii Staff Service SRL

ro

01 Aug, 2016 00:00 2005 Marime text
 

Potrivit Buletinului Procedurilor de Insolvenţă nr. 14424, din data de 29 iulie, Prof Consult International IPURL, în calitate de lichidator judiciar al debitorului SC Staff Service SRL, conform sentinţei nr. 1311/07.06.2016 pronunţate de Tribunalul Constanţa, Secţia a II-a Civilă, convoacă Adunarea Creditorilor debitorului SC Staff Service SRL. Adunarea Creditorilor, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galanţi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, cu o creanţă de 182.382,00 de lei, şi Municipiul Constanţa - Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local, cu o creanţă de 4.052,00 de lei, va avea loc la sediul lichidatorului judiciar, din strada Ienăchiţă Văcărescu nr. 18, Bucureşti, în data de 5 august, la ora 12.00.
 
Pe ordinea de zi au fost incluse patru puncte:
  • Aprobarea raportului nr. 1 întocmit conform prevederilor art. 97 din Legea  85/2014, privind cauzele şi împrejurările care au dus la intrarea în insolvenţă a societăţii;
  • Confirmarea lichidatorului judiciar Prof Consult International IPURL, desemnat prin sentinţa civilă nr. 1311/07.06.2016,  pronunţată de Tribunalul Constanţa, Secţia  a II-a Civilă, în dosarul 7920/118/2015, şi a onorariului acestuia, în sumă de 3.000 de lei, exclusiv TVA, şi 3%+TVA din sumele recuperate şi/sau vânzări de bunuri;
  • Desemnarea Comitetului Creditorilor şi a preşedintelui acestuia, având în vedere că în tabelul preliminar figurează doi creditori, şi a propunerii, în conformitate cu prevederile art. 50, alin. 1 din Legea 85/2014, ca atribuţiile Comitetului Creditorilor să fie preluate de Adunarea Creditorilor;
  • Oportunitatea formulării de către lichidatorul  judiciar a cererii de atragere a răspunderii împotriva membrilor organelor de conducere ale debitoarei. 

Despre SC Staff Service SRL

Potrivit Registrului Comerţului, Staff Service SRL a fost înfiinţată 2005 şi are sediul social în municipiul Constanţa, strada Dobrogei. Capitalul social, integral vărsat, compus din 20 de părţi sociale, este de 200 de lei. Societatea are un sigur asociat, Laurenţiu Loghin, născut la data de 16 iulie 1971, în Iaşi, cu un aport la capital de 200 de lei şi cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 100%/100%.
 
Principalul domeniu de activitate al Staff Service SRL este „intermediari în comerţul cu textile, confecţii, încălţăminte şi articole“.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii