Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:34 30 01 2023 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Magero Prod SRL, firma fondată de un fost candidat la Primăria Constanța, va fi radiată de la RECOM

ro

21 Dec, 2022 00:00 2361 Marime text
 
 
  • Magero Prod SRL a fost fondată, în anul 2005, de Dumitru Popescu și de Andrei George Popescu, fost membru în Consiliul Local Constanța și fost candidat la Primăria Constanța, și s-a ocupat de „fabricarea produselor din cacao, a ciocolatei şi a produselor zaharoase“.
 
Tribunalul Constanța a dispus, ieri, 20 decembrie 2022, închiderea procedurii insolvenţei debitoarei Magero Prod SRL, cu sediul social în municipiul Constanța. Instanța a dispus radierea Magero Prod SRL din registrul comerţului și a hotărât descărcarea administratorului judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi cu privire la procedură.
 
Judecătorul sindic al cauzei a fost Elena Lavinia Crăciun, de la Tribunalul Constanța.
 
Lichidator judiciar a fost desemnat practicianul în insolvenţă Cabinet Individual de Insolvenţă Grecu Nicola.
 
Decizia nu este una definitivă.
 
Magero Prod SRL a fost fondată, în anul 2005, de Dumitru Popescu și de Andrei George Popescu, fost membru în Consiliul Local Constanța și fost candidat la Primăria Constanța, și s-a ocupat de „fabricarea produselor din cacao, a ciocolatei şi a produselor zaharoase“.
 

Conform Buletinului Procedurilor de Insolvenţă nr. 14472/12.09.2022, starea de insolvență a Magero Prod SRL a fost generată de grave probleme de lichiditate (comparativ cu cheltuielile) generate de incapacitatea societății de a face faţă, la termen, plăţii datoriilor scadente prin prisma transformării activelor circulante în disponibilităţi, scăderea vânzărilor, a cifrei de afaceri și a rentabilității activității firmei raportat la contextual actual de pandemie generate de apariția virusului Covid-19 și a măsurilor impuse de autorități privind inchiderea unităților din domeniul Horeca, incapacitatea managementului de a-și adapta activitatea noilor condiții de piață și practicarea, de către concurenții din domeniu, a unor prețuri mult mai scăzute decât cele ale debitoarei pentru a înlătura concurența.

 
„Totodată s-a concluzionat, raportat la indicatorii financiari pe care i-am analizat, că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 169, alin. 1 din Legea 85/2014, iar lichidatorul judiciar nu poate indica persoanele vinovate de starea de insolvență a societății debitoare“, se mai arată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. 
 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
O cunoscută asociație din Constanța, în faliment! Judecătorii au amânat procesul pentru la anul
 
 
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii