Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:28 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Judecătorii explică de ce a intrat în insolvență Asociaţia Rugby XV Constanţa!

ro

07 Feb, 2023 00:00 1806 Marime text
 
 
  • Asociația și-a propus să promoveze și să sprijine rugbyul practicat la nivelul Municipiului și Judeţului Constanța, în rândul copiilor, juniorilor și seniorilor prin promovarea manifestațiilor și competițiilor sportive de rugby.
 
Judecătorii de la Tribunalul Constanța și-au motivat decizia prin intermediul căreia au dispus, la cererea Unității Administrativ Teritorială a Judeţului Constanţa, intrarea în insolvență a Asociaţiei Rugby XV Constanţa!
 
Marian Cioacă, purtător de cuvânt al CJC, a declarat, pentru ZIUA de Constanța, că acțiunea din instanță vizează recuperea sumei de „800.000 lei debit principal la care se adaugă dobânzi şi penalități de întârziere sau majorări de întârziere aplicabile la debitul principal, calculate pentru perioada de când s-a efectuat plata şi până la data recuperării sumei“, dar și „1.500 lei cheltuieli de judecată în baza titlui executoriu“.
 
Judecător sindic este Melentina Nicoleta Mirică, de la Tribunalul Constanța.
 
Recent, în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 1736/31.01.2023 a fost publicată sentinţa de deschidere a procedurii insolvenţei în formă generală.
 
Conform BPI, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 22.11.2022, creditoarea UAT Judeţul Constanţa a solicitat deschiderea procedurii insolvenței faţă de debitoarea Asociaţia Rugby Xv Constanţa.
 
În motivarea cererii, potrivit BPI, s-a precizat că, împotriva debitoarei creditoarea deţine o creanţă în valoare de 801.500 lei, în baza titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 442/03.03.2016 pronunţată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. 7430/118/2015, rămasă defnitivă prin Decizia civilă nr. 188/C/20.11.2017 pronunţată de Curtea de Apel Constanța, deşi scadenţa a fost depăşită de mai mult de 60 de zile.
 
Constatând că cererea formulată de creditorul UAT Judeţul Constanţa, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei, a fost comunicată, potrivit BPI, Asociaţiei Rugby XV Constanţa la data de 28.11.2022 și că nu s-a formulat contestaţie, potrivit art.72 alin 3 din Legea 85/2014.
 
Mai mult, tribunalul a constatat că asociația se află în încetare de plăţi, nefiind făcută dovada contrarie stării de insolvenţă.
 
Pentru aceste motive, în numele legii, Tribunalul Constanța a admis cererea formulată de creditorul UAT Judeţul Constanţa în contradictoriu cu debitoarea Asociaţia Rugby XV Constanţa.
 
Astfel, instanța a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței faţă de debitoarea Asociaţia Rugby XV Constanţa și a desemnat provizoriu, pe practicianul în insolvenţă Cabinet Individual de Insolvenţă Atanase Mariana cu
sediul în Constanţa, în calitate de administrator judiciar.
 
Prin Hotărârea nr. 45 din 2014, Consiliul Județean Constanța a aderat ca membru asociat la Asociaţia Rugby XV Constanţa.
 
Potrivit expunerii de motive la proiectul de hotărâre privind aderarea Judeţului Constanța - Consiliul Județean Constanța ca membru asociat (fondator) la Asociaţia Rugby XV, asociația își propune să promoveze și să sprijine rugbyul practicat la nivelul Municipiului și Judeţului Constanța, în rândul copiilor, juniorilor și seniorilor prin promovarea manifestațiilor și competițiilor sportive de rugby, atragerea spre înaltă performantă a unui număr tot mai mare de copii, juniori şi seniori constănţeni, propagarea unui mod sănătos de viată prin organizarea de campionate municipale, judeţene, competiţii omagiale, cupe, turnee interne şi internaţionale, prin stabilirea şi dezvoltarea relaţiilor de colaborare cu organizaţiile neguvernamentale în domeniu.
 
„În anul 2013 dezvoltarea regională a rugby-ului în judeţul Constanta la nivelul de copii și juniori a avut ca țintă principală implementarea rugby-ului în 30 de școli din cadrul Inspectoratului Şcolar Județean Constanța. Rezultatele Asociaţiei Rugby XV în anul 2013 au fost răsunătoare: copii U 12 - echipa Muşchetarii din comuna Mihail Kogălniceanu - Campioană Naţională, copii UJ4 - echipa Tomitanii din Constanta - Campioană Naţională, juniori UJ6 - Campioni Naţionali, juniori U17 - Vicecampioni Naţionali, participarea la toate categoriile de vârstă (U12, U14, U16, U17, U18, U19) în campionate naționale de juniori coordonate de Federația Română de Rugby, susţinerea echipei de seniori Rugby Club Judeţean Farul Constanta pentru clasarea acesteia în primele patru locuri din Campionatul Naţional de Super Ligă“, potrivit expunerii de motive.
 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Raven Group Security SRL cere insolvența Carsium Edil SRL, firma controlată de Oraşul Hârşova
 
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii