Dimos Profesional SRL a intrat în insolvenţă! Cine conduce firma. Legături cu Palatul Regal din Mamaia
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:48 15 08 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dimos Profesional SRL a intrat în insolvenţă! Cine conduce firma. Legături cu Palatul Regal din Mamaia

ro

19 Jul, 2018 13:28 673 Marime text
Judecătorii din Tribunalul Constanţa au decis ieri intrarea în insolvenţă a societăţii comerciale Dimos Profesional SRL! Pe scurt, instanţa a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei debitoarei. În cauză a fost desemnat lichidator judiciar CII Evdochim Mariana. Următorul termen a fost stabilit pentru data de 8 octombrie.
 
Potrivit datelor puse la dispoziţie de Registrul Comerţului, SC Dimos Profesional SRL are sediul în municipiul Constanţa, pe strada Oborului. Firma este condusă de către Dumitru Petrişor Chirea, din Constanţa (care mai figurează şi în SC Dimos Impex SRL), cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 50%, şi de Nicolae Anton Chirea, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 50%, cel din urmă fiind şi administrator. SC Dimos Profesional SRL are ca obiect de activitate comerţul cu autoturisme şi autovehicule uşoare (sub 3,5 tone).
 
Următorul termen al dosarului a fost stabilit pentru data de 08 octombrie.
 
Reamintim că aproape de finele anului 2017 tot judecătorii din cadrul Tribunalului Constanța au hotărât deschiderea procedurii simplificate a insolvenței împotriva SC Illusion Doo SRL  - firma care a subcontractat Palatul Regal din Mamaia, desemnând în calitate de lichidator judiciar tot C.I.I. Evdochim Mariana.
 
Conform Registrului Comerțului, consultat la data de 23 octombrie 2017, SC Illusion Doo SRL are sediul în municipiul Constanța. Ca asociați persoane fizice apareau Dumitru Petrișor Chirea,  cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 50%, și Nicolae Anton Chirea cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 50%. Firma are ca obiect de activitate „comerț cu ridicata cu cafea, ceai, cacao și condimente“. Pe data de 5 martie, judecatorul sindic Alina Elena Marin a dispus: „închiderea procedurii insolventei aplicata fata de debitoarea Illusion Doo SRL, radierea debitoarei din Registrul Comertului“ şi „descarcarea lichidatorului judiciar C.I.I. Evdochim Mariana de toate atributiile si responsabilitatile“.

Prin Sentinţa civilă nr. 770/16.10.2017 pronunţată de Tribunalul Constanţa, judecatorul sindic a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei faţă de debitoarea SC Illusion Doo SRL, fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENTA EVDOCHIM MARIANA.

La data de 25 ianuarie, lichidatorul judiciar a depus raportul prin care a solicitat inchiderea procedurii conform dispozitiilor art.174 din Legea nr.85/2014, motivand prin inexistenta bunurilor ori fondurilor in averea debitoarei, in conditiile in care prin raportul asupra cauzelor insolventei nu au fost identificate conditii pentru atragerea raspunderii patrimoniale fata de administratorul statutar al societatii debitoare. Lichidatorul judiciar a dispus convocarea creditorilor, prin BPI, pentru sedinta din data de 23.01.2018, in vederea audierii cu privire la inchiderea procedurii, insa nici un creditor nu s-a prezentat la sedinta. Prin urmare, fiind indeplinite conditiile prevazute de art. 174 din lege, va dispune inchiderea procedurii insolventei debitoarei SC Illusion Doo SRL si radierea debitoarei din registrul comertului, unde este inregistrata sub nr. J13/989/2012; totodata, in temeiul art.179 din Legea nr. 85/2014, dispune notificarea prezentei sentinte creditorilor prin publicare in BPI, DRGFP Galati prin AFP Constanta, Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Constanta pentru efectuarea mentiunii de radiere.

În luna iulie 2016, info-sud-est.ro arăta că „noua firmă care a subcontractat pe 10 ani imobilul și terenul de la SC Light System SRL este SC Illusion Doo SRL, care a deschis, la mijlocul lunii iulie, o piscină și un bar“.
 
„Societatea comercială nu a avut, conform Registrului Comerțului, în anii 2013, 2014, 2015, niciun angajat și nicio activitate, raportând 0 RON la cifra de afaceri. Administratorul societății, Dumitru Petrișor Chirea, este administrator și asociat unic al firmei Racing Pub SRL, care administrează localul Racing Pub din Piața Ovidiu. Celălalt asociat, Nicolae Anton Chirea, este administratorul societății SC Dimos Impex SRL și candidatul comunității elene Elpis pentru Consiliul Local Municipal Constanța în anul 2012“, potrivit sursei mai sus precizate.

Ti-a placut articolul?

Comentarii