Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:03 12 04 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Compania de transport Vardar Turizm, din Constanța, în insolvență. Noul termen în iunie

ro

12 Mar, 2021 00:00 416 Marime text
  • În 2014, numele lui Sedat Balkan, unul dintre cei doi asociați, a fost vehiculat într-un dosar penal, cauză instrumentată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Alba Iulia.

Tribunalul Constanța au stabilit un nou termen în dosarul (3559/118/2018) privind insolvența societății comerciale Vardar Turizm SRL, cu sediul social în municipiul Constanţa. Cercetarea judecătorească a fost amânată pentru data de 09 iunie 2021.

Până în prezent, în cauză au fost acordate 11 termene de judecată. Dosarul se află pe rolul Secţiei a II-a civilă din Tribunalul Constanța din 14 iunie 2018.

Potrivit Buletinului procedurilor de insolvență nr. 8924/07.05.2019, „debitoarea SC Vardar Turizm SRL este în insolvență în accepțiunea art. 5 pct. 29 lit. a) din Legea nr 85/2014, întrucât, după 60 de zile de la scadență, nu a achitat creanțele față de creditori ale căror valoare este de 1.344.493,76 lei, astfel cum rezulta din declarația administratorului și din balanța de verificare din luna decembrie 2017.

Vardar Turizm SRL și-a declarat intenția de intrare în procedura simplificată.

Potrivit datelor oficiale puse la dispoziție de RECOM, acesta fiind consultat la data de 11 martie 2021, asociaţii Vardar Turizm SRL sunt: Balkan Cevdet, din Turcia, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 60%, și Sedat Balkan, din Turcia, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 40%.

Firma are ca obiect de activitate „alte transporturi terestre de călători“.

Nu există înregistrări privind situaţia financiară pentru anii 2017, 2018 și 2019.

În 2014, numele lui Sedat Balkan a fost vehiculat într-un dosar penal, cauză instrumentată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Alba Iulia. În cauză au mai fost cercetate alte 90 de persoane, iar în dosar au fost efectuate sute de percheziţii domiciliare efectuate, în decembrie 2013, pe raza mai multor judeţe din România, printre care şi Constanţa. Conform organelor de anchetă, la finele lunii decembrie 2013, în urma percheziţiilor efectuate la Constanţa, oamenii legii au descoperit aproape un sfert de milion de euro, dar şi 40 de kilograme de bijuterii. Potrivit DIICOT, bijuteriile erau aduse din Turcia cu autocarele, pe bază de comandă făcută de diferiţi bijutieri către membrii grupării sau direct în Turcia.



Citește și

Insolvența Mediconst SRL, firma medicului Aurelian Ivaşcu, amânată pentru luna iunie

La Hriri Arabu SRL, din Costineşti, în insolvență. Decizia a fost contestată

Ti-a placut articolul?

Comentarii