Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:47 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Campania Jandarmeria pe înţelesul tuturor” - Peste 200 de elevi de la Şcolile Gimnaziale nr. 7 „Remus Opreanu”, nr.29 „Mihai Viteazul” şi nr. 8 din Constanţa, au aflat cum pot preveni şi combate actele de violenţă

ro

30 May, 2014 12:03 1727 Marime text
 În această săptămână, Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanţa a continuat activităţile de prevenire şi combatere a violenţei, alături de toate structurile similare din ţară, în cadrul Campaniei naţionale de informare, prevenire şi dialog social „Jandarmeria pe înţelesul tuturor”.
 
  Reprezentanţi ai Compartimentului de Prevenire şi Combatere a Faptelor Antisociale aparţinând G.J.M. Constanţa s-au întâlnit cu elevii din clasele a VI-VIII a, a Şcolii Gimnaziale nr. 7 „Remus Opreanu”, Şcolii „Mihai Vitezul” şi ai Şcolii Gimnaziale nr. 8 din Constanţa.
 
  Tinerilor le-au fost prezentate pe scurt şi pe înţelesul lor, misiunile jandarmeriei, importanţa şi locul acestei arme în cadrul forţelor de ordine publică.
 
  În partea a doua a întâlnirii,elevii au exemplificat formele de violenţă întâlnite în mediul familial, în cercurile de prieteni, pe drumul de/la şcoală, în incinta şcolii, pe net sau la televizor. Aproape jumătate dintre elevi au descris diferitele forme ale violenţei, de la cea verbală şi până la cea fizică, percepută în ansamblu ca o manifestare la care recurg cei ce au astfel de exemple în familie, dar şi pe stradă, fie că sunt împinşi să acţioneze astfel de către persoane rău intenţionate, fie că în acest mod încearcă să îşi revendice un statut clamat de anturaj. Elevii au fost sfătuiţi de jandarmi că pentru descurajarea unui astfel de comportament, trebuie să alerteze în cel mai scurt timp posibil forţele de ordine, prin apelul unic de urgenţă 112, explicând şi ce informaţii sunt cerute de la un apelant într-un astfel de caz.
 
  De la începutul acestui an, jandarmii au desfăşurat 64 de astfel de activităţi, independent dar şi în cooperare cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale Antidrog, Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa, care au prezentat elevilor cum pot preveni şi combate consumul de substanţe halucinogene.
 
 
INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii