Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:19 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Campania “Împreună, pentru siguranţă”

ro

11 May, 2015 09:48 1445 Marime text
Peste 80 de elevi de la Şcoala Gimnazială nr.1 din Valu lui Traian au aflat cum pot preveni actele de violenţă..
 
          Gruparea de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanţa derulează Campania de informare, prevenire şi dialog social - „Împreună, pentru siguranţă”. Această campanie se desfăşoară pe parcursul unui an, se adresează elevilor şi are ca scop informarea acestora cu privire la rolul pe care îl are Jandarmeria Romană în societate, modul activ în care această instituţie se implică în viaţa de zi cu zi a cetăţenilor precum şi tipul de misiuni pe care le execută jandarmii, dar şi despre prevenirea şi combaterea violenţei.
 
Activitatea se desfăşoară în baza protocolului semnat de Jandarmeria Constanţa şi I.S.J. Constanţa, vizează mai multe deplasări la instituţiile de învăţământ din judeţul Constanţa şi are ca grup-ţintă îndeosebi elevii din grupa de vârstă 11-19 ani.
 
           Tema acestei luni „Violenţa un drum către nicăieri”, cuprinde întâlniri ale jandarmilor cu elevii şi profesorii din mai multe unităţi şcolare din municipiul şi judeţul Constanţa. În acest sens, slt. Mihaela Stan şi plutonierul major Adrian CUCU, au participat vineri, 8 mai a.c, la o întâlnire cu peste 80 de elevi ai Şcolii Gimnaziale nr.1 din Valu lui Traian.
 
          Elevilor din clasele a VIII-a le-au fost prezentate pe scurt şi pe înţelesul lor, misiunile jandarmeriei, importanţa şi locul acestei arme în cadrul forţelor de ordine publică.
 
           În partea a doua a întâlnirii, elevii au exemplificat formele de violenţă întâlnite în mediul familial, în cercurile de prieteni, pe drumul de/la şcoală, în incinta şcolii, pe net sau la televizor. Aproape jumătate dintre elevi au descris diferitele forme ale violenţei, de la cea verbală şi până la cea fizică, percepută în ansamblu ca o manifestare la care recurg cei ce au astfel de exemple în familie, dar şi pe stradă, fie că sunt împinşi să acţioneze astfel de către persoane rău intenţionate, fie că în acest mod încearcă să îşi revendice un statut clamat de anturaj. De altfel, una dintre problemele repetat puse în discuţie de către elevi a fost aceea că în viaţa de zi cu zi este dificil şi chiar periculos să iei atitudine împotriva celor care încearcă să inspire teamă celor din jur şi să „facă legea“ pe stradă.
 
           Reprezentanţii Grupării de Jandarmi Mobile au pus accentul în răspunsurile date îndeosebi pe rolul prevenirii unor astfel de manifestări, oferind totodată soluţii practice de răspuns în astfel de situaţii. De asemenea au fost prezentate prevederi ale Codului Penal şi a altor legi în acest sens.  Jandarmii au arătat că cea mai importantă armă de descurajare a unui astfel de comportament constă în alertarea în cel mai scurt timp posibil a forţelor de ordine, prin apelul unic de urgenţă 112, explicând ce informaţii sunt cerute de la un apelant într-un astfel de caz.
 
            Directorul unităţii de învăţământ, profesorii şi elevii s-au arătat încântaţi şi au stabilit noi întîlniri între jandarmi şi elevii din clasele V-VIII.
 
             De asemenea, în perioada următoare jandarmii constănţeni vor mai desfăşura astfel de activităţi şi cu elevi ai Şcolilor Gimnaziale nr 7 „Remus Opreanu” şi nr. 8 Constanţa.
 
 
*****  Notă pentru editor
              Slt. Stan Mihaela şi plutonierul major Adrian CUCU sunt specializaţi în problematica violenţei domestice şi juvenile. Aceştia au efectuat stagii de pregătire pe acest profil la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, susţinute de experţi ai Jandarmeriei Franceze.
 
              Gruparea de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanţa, a semnat opt parteneriate educaţionale cu Şcolile Gimnaziale „Remus Opreanu”, „Mihai Viteazul”, nr. 8 Constanţa, nr.1 Valu lui Traian dar şi cu Liceul Teoretic”Decebal” , Ovidius”, Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân din Constanţa şi Liceul Tehnologic ’’Lazăr Edeleanu’’ Năvodari.
 
 
INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii