Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:41 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Guvernul Boc isi bate joc de salariatii din invatamant!

ro

18 Sep, 2009 21:47 1151 Marime text

După ce ministrul muncii, Marian Sârbu, ministrul finanţelor Gheorghe Pogea şi Primul - Ministru Emil Boc au clamat permanent, în ultimele luni de zile, că „odată cu intrarea în vigoare a Legii cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice niciun venit salarial nu va fi diminuat", iată că forma finală a legii, pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlamentul României, le infirmă afirmaţiile. Astfel, potrivit art. 49 din Legea de salarizare unitară, la trei zile de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României nu se mai acordă sporurile, indemnizaţiile şi premiile care li se cuveneau tuturor categoriilor de personal din învăţământ potrivit Statutului personalului didactic şi legislaţiei în vigoare.

Prin această măsură, veniturile salariale ale personalului din învăţământ se diminuează în perioada următoare cu peste 45%.

„Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ consideră că această decizie luată de Guvernul Boc este de neacceptat şi vom recurge la orice formă de protest prin care să determinăm clasa politică să elimine din textul legii de salarizare prevederile prin care sunt grav afectate veniturile personalului din învăţământ. Este o măsură aberantă care vine în completarea celei de poziţionare jignitoare a funcţiilor din învăţământ în partea inferioară a grilei de salarizare " a declarat Aurel Cornea, Preşedintele F.S.L.I.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii