Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:02 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alex. Ştefănescu, dublă lansare la Târgul Estival de Carte, Carte la Nisip, Mangalia

ro

07 Aug, 2014 16:36 1864 Marime text
Sâmbătă, 9 august, ora 20.30, în cadrul Târgului Carte la Nisip din Mangalia, va avea loc lansarea volumelor: Texte care n-au folosit la nimic şi Un scriitor, doi scriitori, de Alex. Ştefănescu.
 
Invitaţi alături de autor: Ion Dumitrescu şi Adrian Cioroianu
Lansarea va fi urmată de o sesiune de autografe.
 
Despre cărţi:
Texte care n-au folosit la nimic
„Doamne, ce-am mai scris în acești aproape douăzeci și cinci de ani de după 1989!
Mi-am folosit inteligența, talentul, pregătirea intelectuală, umorul (în măsura în care le am) pentru a contribui la schimbarea în bine a țării mele, care, după ce se deșteptase din somnul cel de moarte în care-o adânciseră barbarii de tirani, zăcea nemișcată și se lăsa invadată − ca un pom de omidele păroase − de barbarii de tirani recondiționați și reorganizați.
Așa cum un copil aflat în autobuz, cu mâinile pe spătarul din față, are impresia că el execută virajele sau, apăsând cu piciorul pe podea, crede în mod naiv că el face ca autobuzul să meargă mai repede, și eu, orbit de entuziasm și recăzut în infantilism, aveam impresia că schimb ceva în țara mea. N-am schimbat nimic, nimic, nimic.“
(Alex. Ștefănescu)
 
-continuă-
 
Un scriitor, doi scriitori
Ilustrații și concepție grafică: Bogdan Petry
De cele mai multe ori ne imaginăm că între un critic literar și scriitori nu poate exista decât o stare de război. Focurile se aprind și se sting, dar anecdotele rămân. După mai bine de patruzeci de ani de critică literară, Alex. Ștefănescu povestește cele mai amuzante întâlniri cu scriitori români, acompaniat de Bogdan Petry, un alt critic cu experiență… în tușe și fizionomii.
Cum a scris Nichita o poezie care s-a pierdut, cine se tocmea oltenește cu Marin Preda, cum aștepta Marin Sorescu Premiul Nobel și care era rețeta de cucerit femei a lui Grigore Vieru – toate astea și multe altele o să le afli citind Un scriitor, doi scriitori.
Personaje principale ale acestor istorii sunt: L.M. Arcade, George Arion, Ana Blandiana, Geo Bogza, Nicolae Breban, Barbu Brezianu, Emil Brumaru, Augustin Buzura, Alexandru Condeescu, Daniel Cristea-Enache, Ion Cristoiu, Gabriel Dimisianu, Mircea Dinescu, Geo Dumitrescu, Nicolae Manolescu, Octavian Paler, Adrian Păunescu, Marin Preda, George Pruteanu, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Constantin Țoiu, Laurențiu Ulici, Eugen Uricaru, Grigore Vieru, Matei Vișniec
 
Despre Alex. Ştefănescu:
Critic şi istoric literar, prozator, dramaturg, publicist, realizator de emisiuni TV.
Redactor (începând din 1990) și redactor-şef (în perioada 1995-2010) al revistei România literară.
Autor a mii de articole şi a douăzeci de cărţi, dintre care un mare ecou l-a avut Istoria literaturii române contemporane. 1941-2000, apărută în 2005 (Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul Academiei). Volumele Jurnal secret (2009) şi Bărbat adormit în fotoliu (2010) s-au epuizat din librării şi au fost reeditate la cererea publicului.
Emisiunea Un metru cub de cultură, difuzată de Realitatea TV, i-a adus Premiul APTR pentru talk-show-uri pentru anul 2004, iar altă emisiune, realizată pentru TVR Cultural, Istoria literaturii române contemporane povestită de Alex. Ştefănescu, a fost distinsă cu Premiul APTR pentru emisiuni culturale pentru anul 2008.
 
-continuă-
 
În 2009 a publicat o carte despre două sute cincizeci de cărţi proaste, Cum te poţi rata ca scriitor. Tot în 2009, a început să realizeze şi o emisiune TV pe această temă, Tichia de mărgăritar. A urmat, între 2011 și 2013, emisiunea Iluminatul public, consacrată celor mai bune cărţi apărute după 1989.
Un succes remarcabil a avut (și continuă să aibă) volumul Convorbiri cu Alex. Ștefănescu, realizat de Ioana Revnic și publicat în 2013 la Editura ALL.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii