Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:17 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat DIICOT

ro

15 Jul, 2014 11:16 1162 Marime text
Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism –  Serviciul Teritorial  Suceava împreună cu ofiţeri de poliţie  judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava – Serviciul Antidrog şi  Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iași, au efectuat în data de 10 iulie  2014 un număr de 5 de percheziţii domiciliare pe raza judeţului Iaşi – comuna Lespezi, în cadrul unei acţiuni pe linia combaterii infracţiunilor de trafic de droguri de risc, fără drept.
        În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu luna februarie 2014, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale,  un număr de cinci persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani, din com.Lespezi, jud.Iași, constituiţi într-un grup infracţional organizat,  au procurat diferite cantităţi de droguri de risc (cannabis și hașiș) atât de pe raza municipiului Pașcani, cât şi din Spania sau Italia, pe care le-au valorificat unor consumatori interesați din jud.Suceava sau zona limitrofă localității de domiciliu.
        Procurorii au dispus măsura preventivă a reţinerii faţă de cinci persoane iar Tribunalul Suceava a luat măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
        Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale.
        Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii