Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:08 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat DIICOT

ro

25 Dec, 2013 15:41 947 Marime text
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bucureşti au dispus trimiterea în judecată a  48 de inculpaţi, urmare a destructurării unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, spălare de bani, folosirea și prezentarea de documente ori declaraţii false, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţii Europene sau din bugetele administrate, evaziune fiscală, luare de mită şi favorizarea  infractorului.   

      În fapt, prin rechizitoriul întocmit, s-a reţinut că în perioada 2010-2012, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, la intervale diferite de timp, inculpaţii, parte dintre ei angajaţi în cadrul unor unităţi bancare și doi inculpați angajați în cadrul  Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, au indus în eroare, direct sau prin interpuşi, mai multe unităţi bancare din România cu ocazia negocierii, încheierii şi executării unor contracte de creditare în numele unor persoane juridice sau fizice, producând prejudicii de  7 milioane euro.
         În aceeaşi perioadă, au fost folosite  în raport cu mai multe unităţi bancare,  înscrisuri sub semnătură privată (situaţii financiare si bilanţuri contabile)  şi înscrisuri oficiale  falsificate (certificate de atestare fiscala şi acte de identitate) în scopul producerii de consecinţe juridice, cu ocazia negocierii, încheierii şi executării  contractelor de creditare.

         De asemenea s-a reţinut că, în perioada 2010-2012, la intervale diferite de timp, o parte din membrii grupului infracțional organizat i-au determinat pe reprezentanţii legali ai mai multor societăţi  comerciale, controlate în fapt de  primii inculpați, să prezinte şi să folosească documente şi declaraţii false în scopul obţinerii  de la  Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, pe nedrept, de fonduri din bugetul general al Comunităţii Europene (pentru partea de finanţare de 90% din fonduri europene). Trei dintre inculpaţi erau funcţionari în cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri. În baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, prin inducerea în eroare a angajaţilor din cadrul Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri au fost obţinute în mod ilicit fonduri din bugetul de stat  (pentru partea de finanţare de 10% din bugetul de stat).

         În cursul anului 2012, o parte din inculpaţi au pus la dispoziţia altora,  societăţi comerciale pe care le controlau, cu scopul încheierii de contracte şi facturi  fictive, în vederea compensării T.V.A.-ului de plată, în beneficiul unor societăţi comerciale.
         Inculpaţii au  transferat, ascuns şi disimulat originea ilicita a sumelor de bani obţinute prin săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune în raport cu diferite unităţi bancare și cu  Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.
         În cauză s-au dispus măsuri asiguratorii până la concurenţa prejudiciului reţinut. Dosarul  a fost trimis, spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti. Facem precizarea că faptele inculpaţilor sunt analizate prin raportare la dispoziţiile art.66 Cod procedură penală, referitoare la prezumţia de nevinovăţie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii