Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:48 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Spitalul Judeţean Constanţa a achiziţionat reactivi de aproape 2 milioane de lei (document)

ro

11 Nov, 2014 00:00 3442 Marime text
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța a lansat, în luna august, o procedură de licitaţie pentru atribuirea contractului „Achiziție de Kit complet reactivi histologie convențională pentru procesare 1.000 de probe“. Pe 20 octombrie, contractul a fost atribuit contra sumei de 1.920.000 de lei unei firme din Bucureşti, se menţionează pe site-ul licitatiapublica.ro. Astfel, conform acordului-cadru, în următoarele 24 de luni, societatea Prion Poct SRL va furniza reactivi chimici pentru procesarea a 1.000 de probe.

Potrivit datelor înscrise în contractul de atribuire, firma, care funcţionează într-un apartament de bloc de pe strada Ştefan Negulescu din capitală, a fost singura care s-a înscris la licitaţie, oferind preţul cel mai scăzut, conform cu estimarea iniţială a contractului. Înfiinţată în anul 2009, firma este deţinută de doi asociaţi, care ocupă şi funcţia de administratori - Constantin Claudiu Prisecaru şi Cristian Ionescu Niculescu. Potrivit codificării CAEN, firma se ocupă de comerţul cu ridicata al produselor farmaceutice. Anul trecut, firma raporta o cifră de afaceri de 3.495.695 de lei şi un profit net de 692.180 de lei, având 16 angajaţi. Prisecaru şi Ionescu apar ca asociaţi şi în firma Brinova SRL, societate cu acelaşi obiect de activitate.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii