Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:16 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Spaniolii şi-au adjudecat un contract de peste 300.000 lei la Tulcea! Află ce trebuie să facă de banii aceştia! (documente)

ro

25 Nov, 2013 00:00 2216 Marime text
La începutul lunii noiembrie, Primăria Tulcea a atribuit un contract de asistenţă tehnică (diriginte de şantier) pentru contractul de lucrări, îmbunătăţirea serviciilor urbane, infrastructură publică urbană în zona urbană vest a municipiului, în valoare de 321.001,80, lei unei firme din Spania. Potrivit anunţului de atribuire, primăria a lansat o licitaţie deschisă la care s-au primit trei oferte, dintre care doar două au fost admise, iar dintre acestea a fost declarată câştigătoare cea a firmei ACCIONA Ingenieria SA. Din acelaşi document mai reiese faptul că firma câştigătoare va trebui să asigure asistenţă tehnică pentru beneficiar în managementul contractului de execuţie lucrări şi sprijin pentru echipa de implementare a proiectului şi monitorizarea şi supervizarea lucrărilor de construcţii conform prevederilor legislaţiei române în vigoare. Serviciul de asistenţă tehnică (diriginte de şantier) urmează să fie prestat pe durata a 86 de luni calendaristice, perioadă care cuprinde perioada de execuţie a lucrărilor, care este de 14 luni, şi perioada de notificare a defectelor care este de 72 de luni. Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013.

În ceea ce priveşte firma care a fost desemnată să asigure aceste servicii, aceasta are sediul în Spania, mai exact în Madrid, ea având, însă, şi o sucursală în Bucureşti. Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, sucursala din Bucureşti îl are ca împuternicit pe Victor Relano Estape.
În vara anului 2012, firma a mai obţinut un contract în valoare de 7.094.473 lei, în asociere cu alţi agenţi economici. De data aceasta vorbim despre Consiliul Judeţean Argeş, în calitate de autoritate contractantă, procedura aleasă fiind aceeaşi licitaţie deschisă, contractul având ca obiect servicii de asistenţă tehnică pentru managementul şi supervizarea managementului integrat al deşeurilor solide în judeţul Argeş, etapa a II-a.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii