Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:35 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiectul este finanțat prin PNRR Studiu topo pentru clădirea liceului Dimitrie Leonida din Constanța. Contractul a revenit High Construct Project SRL (DOCUMENT)

ro

13 Mar, 2023 00:00 1549 Marime text

  • Contractul în valoare de 249.000 lei fără TVA prevede realizarea unui studiu topo și avize, faza DALI în cadrul proiectului de creștere a eficienței energetice a imobilului liceului

  • În anul 2021, firma a avut o cifră de afaceri de 982.934 de lei și un profit de 428.279 de lei, dar și datorii de 767.584 de lei

  • Potrivit www.confidas.ro, compania a încheiat 26 de contracte de achiziții publice în valoare totală de 3.471.727,75 lei

  • O parte dintre contracte au fost câștigate la Constanța, ca urmare a unor achiziții publice organizate de Primăria Constanța și de Consiliul Județean Constanța

  • High Construct Project SRL deține 5% din GMT Building Invest SRL
     


High Construct Project SRL bifează un contract prin atribuire directă cu Primăria Constanța.


Contractul în valoare de 249.000 lei fără TVA prevede realizarea unui studiu topo și avize, faza DALI în cadrul proiectului de creștere a eficienței energetice a imobilului liceului Dimitrie Leonida din Constanța.

Constanța: Liceul Tehnologic "Dimitrie Leonida" va fi reabilitat energetic pe fonduri europene! Ce lucrări se

Luna trecută la sediul Companiei Naționale de Investiții, în prezența reprezentanților Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice si Administrației, primarul Vergil Chițac a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Creșterea eficienței energetice a imobilului Liceului Tehnologic “Dimitrie Leonida” Constanța depus în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Valul Renovării-Renovare energetică moderată.

Liceul va fi reabilitat din punct de vedere energetic cu respectarea normelor referitoare la rezistență, stabilitate și securitate la incediu.

Valoarea totală a proiectului este de 10.379.696, 07 lei cu TVA.

Potrivit sursei citate, principalele lucrării de intervenții care se vor executa asupra imobilului sunt: termoizolarea soclului clădirii; termoizolare pereților exteriori și a aticului; termo-hidroizolarea terasei; înlocuirea tâmplăriei exterioare (uși și ferestre )existente aflată în stare bună, dar neetanșă, cu o tâmplărie performantă din punct de vedere energetic; repararea elementelor de construcție ale fațadei care prezintă pericol de desprindere și/sau afectează funcționalitatea clădirii; repararea sistemului de colectare a apelor meteorice de la nivelul terasei; demontarea instalațiilor și a echipamentelor montate aparent pe fațadele/terasa clădirii, precum și montarea/remontarea acestora după efectuarea lucrărilor de intervenție; crearea/adaptarea intrărilor pentru facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități și alte măsuri de dezvoltare durabilă; refacerea hidroizolației perimetrale; înlocuirea instalației de iluminat interior, inclusiv înlocuirea corpurilor de iluminat existente cu corpuri de iluminat eficiente energetic;
lucrări de creștere a performanței energetice aferente instalațiilor electrice , prin instalarea de panouri fotovoltaice pentru aport de energie electrică din sursă regenerabilă și instalare sistem de ventilare mecanică.
Menționăm că tot cu o finanțare europeană prin Programul Operațional Regional va fi renovat și Corpul C3 al Liceului Tehnologic „Dimitrie Leonida” din municipiul Constanța.

Despre SC High Construct Project SRL

Compania are sediul în Constanța și se ocupă cu „activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea“.



SRL-ul a avut un număr de opt angajați, anul trecut. Administratorul acesteia este Marius Tudorel Constantin, care este și unicul asociat.

În anul 2021, firma a avut o cifră de afaceri de 982.934 de lei și un profit de 428.279 de lei, dar și datorii de 767.584 de lei.
 
Potrivit www.confidas.ro, compania a încheiat 26 de contracte de achiziții publice în valoare totală de 3.471.727,75 lei.


O parte dintre contracte au fost câștigate la Constanța, ca urmare a unor achiziții publice organizate de Primăria Constanța și de Consiliul Județean Constanța.

High Construct Project SRL deține 5% din GMT Building Invest SRL.


În secțiunea „Documente“ puteți consulta anunțul de atribuire a contractului, de pe licitatiapublica.ro.
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra județului Constanța, cine și ce cumpără, cine și cât câștigă puteți citi accesând categoria „Combaterea criminalității în achizițiile publice“.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 

Citește și:

Școala gimnazială nr. 7 ”Remus Opreanu” din municipiul Constanța. Cine a câștigat contractul de actualizare a documentației? (DOCUMENTE)






 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii