Iridex Group Salubrizare SRL a semnat cu CN APM Constanţa. Contract de peste trei milioane de lei (document)
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
13:39 15 08 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iridex Group Salubrizare SRL a semnat cu CN APM Constanţa. Contract de peste trei milioane de lei (document)

ro

19 Feb, 2018 00:00 963 Marime text

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa (CN APMC) a publicat pe SEAP numele societăţii care se va ocupa de salubrizarea căilor publice şi pietonale, a platformelor de circulaţie, a spaţiilor verzi amenajate şi a terenurilor pe care sunt amplasate liniile CF ale autorităţii portuare.
 
Potrivit anunţului de atribuire, contractul „Servicii de salubrizare a căilor publice şi pietonale, a platformelor de circulaţie, a spaţiilor verzi amenajate şi a terenurilor pe care sunt amplasate liniile CF aparţinând CN APM SA din porturile Constanţa, Constanţa Sud şi Constanţa Nord, Midia şi Mangalia; Exploatarea şi monitorizarea depozitului ecologic de deşeuri“ a revenit societăţii Iridex Group Salubrizare SRL, iar valoarea contractului atribuit este de 3.519.203,80 de lei fără TVA.
 
CN APM SA Constanta are obligaţia să asigure în incintele portuare serviciile de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare asupra bunurilor pe care le are în administrare. Prestarea acestor servicii este necesară, dat fiind contextul situaţiei epidemiologice internaţionale, în vederea aplicării prevederilor Programului naţional de măsuri antiepizootice pe platforma portuară.

Responsabili de atribuirea contractului 

Persoanele care deţin funcţii de decizie în cadrul CN Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, responsabilă de atribuirea procedurii publice, sunt: director general - Nicolae Dan Tivilichi, director general adjunct - Marian Tănase, director economic - Daniela Şerban, director tehnic - Ion Tomescu, şef Departament Achiziţii Publice - Otilia Ifimov, şef Serviciul Juridic şi Contencios - Tănase Iulian Pepi, şef Serviciul Patrimoniu - Constantin Brandi.

Ce presupune contractul 

Activităţile de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare se vor aplica la suprafeţele din aria administrativ-teritorială a CN APM SA Constanţa. Astfel, activitatea de dezinsecţie se va efectua în: clădiri; părţi comune ale clădirilor, inclusiv subsolurile; canalele în care sunt amplasate reţelele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare; parcuri, spaţii verzi, ape stagnate/bălţi; subsoluri uscate, umede sau inundate; rampe de gunoi; platforme de gunoi special amenajate; navele administraţiei. Activitatea de dezinfecţie se va efectua în: ghene de gunoi la clădiri, platforme de gunoi special amenajate; rampe de gunoi; locuri în care există focare declarate care pun în pericol sănătatea oamenilor; podurile clădirilor. De asemenea, deratizarea se va efectua în: clădiri ale CN APM SA; părţi comune ale clădirilor, inclusiv subsolurile; canalele în care sunt amplasate reţelele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare; subsoluri uscate, umede sau inundate; rampe de gunoi; platforme de gunoi special amenajate; navele administraţiei.

Despre Iridex Group Salubrizare SRL 

Înfiinţată în anul 2008, Iridex Group Salubrizare SRL are sediul social în satul Schitu, comuna Costineşti. Capitalul social subscris, de 12.560.260 de lei, integral vărsat, este compus din 1.256.026 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Asociaţii societăţii sunt: SC Servicii Salubritate Bucureşti SA, cu sediul în Bucureşti, cu 14,506% din capitalul social, Iridex Group Import-Export SRL, cu sediul în Bucureşti, cu 70,54% din capitalul social, şi Olga Anghel, născută pe 14.01.1948, în Bucureşti, cu 14,94% din capitalul social. Administratorul firmei, care se ocupă de colectarea deşeurilor nepericuloase, este Dan-Tiberiu Anghel.
  
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta anunţul de atribuire a licitaţiei.
 
Citeşte şi:

Dezinsecţia, dezinfecţia şi deratizarea Porturilor Constanţa, Midia şi Mangalia golesc conturile CN APM cu 200.000 de lei (document)

Ti-a placut articolul?

Comentarii