Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:19 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Firme „cu lipici” Unde mai merg banii judeţului Constanţa

ro

30 Aug, 2013 00:00 3463 Marime text
Nu mai este un secret pentru nimeni că atunci când vine vorba de bani publici, anumite firme au ceva mai mult „noroc” în obţinerea contractelor atribuite în urma unor licitaţii. O astfel de firmă norocoasă pare a fi şi SC Structural ING SRL, din Constanţa, care, din 2008 până în prezent, a fost beneficiara a nu mai puţin de 12 contracte cu Consiliul Judeţean Constanţa, valoarea acestora ridicându-se la peste 3 milioane de lei.
 
Profitul, pas cu pas
 
Firma, aşa cum am mai scris şi în alte ediţii ale cotidianului ZIUA de Constanţa, are, în prezent, un singur asociat, în persoana unei tinere de 33 de ani, pe nume Elena Ancuţa Stanciu. SC Structural ING SRL a fost înfiinţată însă în anul 2005 de către Larisa Gemănaru (devenită ulterior Stanciu) şi Constantin Stanciu, ambii din judeţul Tulcea. Despre Constantin Stanciu, fost fondator al firmei, se spune că este membru al Tineretului Social Democrat constănţean. În ceea ce priveşte parcursul financiar al firmei, aceasta declarase la finalul anului 2005 o cifră de afaceri de 42.540 de lei, un profit net de 6.458 de lei şi avea un singur salariat. Anul 2006 s-a încheiat pentru SC Structural ING SRL cu o cifră de afaceri de 158.090 lei, un profit net de 32.530 lei şi doi salariaţi. 2007 nu a mai fost un an aşa profitabil pentru firma lui Stanciu, aceasta declarând o cifră de afaceri de 419.769 lei, tot doi salariaţi, dar 0 profit net. Tot pe 0 la profit a fost firma şi la finalul anului 2008, având o cifră de afaceri de 1.055.433 lei şi patru salariaţi. Anul 2009 s-a încheiat într-o notă mai mult decât optimistă, firma declarând o cifră de afaceri de 1.581.208 lei, un profit net de 533.529 lei şi şase salariaţi. Numărul salariaţilor a crescut şi în 2010, la finalul anului firma declarând opt angajaţi, o cifră de afaceri de 714.223 lei şi un profit net de 29.093 lei. Anul 2011 s-a încheiat cu o cifră de afaceri de 2.122.696 lei, un profit net de 565.210 lei şi 10 salariaţi, pentru ca la finalul anului 2012 să declare o cifră de afaceri de 4.574.873 lei, un profit net de 900.511 lei şi 10 salariaţi.
 
Noroc... de contracte
 
Revenind la contractele pe care SC Structural ING SRL le-a avut cu Consiliul Judeţean Constanţa, acestea sunt, aşa cum am amintit, în număr de 12. Primul dintre ele a fost atribuit firmei „norocoase” în anul 2008 şi a avut ca obiect „întocmire PT + DDE pentru proiectul Extindere Complex Terapeutic Centrul Albatros”, valoarea contractului fiind de 233.500 lei. La începutul anului 2009, firma înfiinţată de tânărul pesedist Stanciu a obţinut un nou contract, de data aceasta în valoare de 50.500 de lei, obiectul contractului fiind „întocmire PT+DDE pentru proiectul Extindere Complex de Integrare prin terapii specifice - Şcoala specială 1”. Un contract de „întocmire PT+DDE pentru proiectul Extindere Şcoala specială nr. 2 Constanţa”, în valoare de 43.000 de lei, a fost atribuit, de asemenea, aceleiaşi firme, tot în anul 2009. Au urmat apoi şi alte contracte, după cum urmează: contract de „elaborare SF+PT+DDE Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică a judeţului Constanţa”, cu o valoare de 20.000 de lei, contract de „elaborare PT şi DDE necesare reabilitării Monumentului Triumfal Tropaeum Traiani”, cu o valoare de 297.355 lei, contract pentru servicii de consultanţă pentru proiectul „HIPERB - Muzeu al secolului XXI pentru turiştii din Constanţa”, contract cu o valoare de 194.782 lei, contract de servicii de consultanţă pentru lucrările de „Reabilitare Sistem rutier DJ 228 (tronson între DN 22C şi DN2A) finanţat din fonduri structurale prin Programul Operaţional Regional 2007 - 2013, cod SMIS 1483”, cu o valoare de 777.231 lei, contract pentru „întocmirea de studii şi documentaţii tehnice necesare realizării obiectivului Centru multifuncţional”, în valoare de 350.000 de lei, contract de servicii de consultanţă pentru proiectul „Reabilitare monument triumfal Tropaeum Traiani”, în valoare de 388.080 lei, contract pentru studii de fezabilitate în cadrul proiectului „Equipment to Save our lives” finanţat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România – Bulgaria 2007 - 2013, cod MIS-ETC 141, în valoare de 443.065 lei, contract pentru servicii de consultanţă management de proiect şi consultanţă în managementul execuţiei lucrărilor pentru proiectul „Centrul de excelenţă în turism şi servicii Tomis”, cod SMIS 40036, cu valoarea de 135.300 lei, ultimul contract atribuit de Consiliul Judeţean Constanţa firmei Structural ING fiind în cursul acesti luni, contractul având o valoare de 147.096 lei şi având ca obiect servicii de management pentru proiectul care vizează transformarea fostului cinematograf Republica în „Centru multifuncţional educativ pentru tineret”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii