Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:08 17 07 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fidelitate marca CNADNR SA Compania Romprest Service SA curăţă parcările și toaletele de pe Autostrada A2 pentru încă 2 milioane de lei (documente)

ro

08 Sep, 2014 00:00 2194 Marime text
După ce, în luna iulie, a obţinut, în urma procedurii de negociere fără anunţ de participare, un contract de peste jumătate de milion de lei pentru serviciul de ordine și curăţenie în parcările și grupurile sanitare de pe Autostrada A2 (sector Lehliu - Cernavodă), Compania Romprest Service SA și-a mai adjudecat acum un contract în valoare de peste 2 milioane de lei pentru aceleași servicii, în aceleași 23 de parcări de pe tronsonul amintit.

Potrivit anunţului de atribuire nr. 149568/05.09.2014, Compania Naţională de Autostrăzi și Drumuri Naţionale (CNADN) SA a atribuit, la data de 29 august a acestui an, contractul pentru serviciul de Ordine și curăţenie în parcările și grupurile sanitare de pe Autostrada A2 (sector Lehliu - Cernavodă - 23 parcări) - DRDP Constanţa, în valoare totală de 2.089.620,5 lei. Procedura aleasă de data aceasta a fost licitaţia deschisă, la care s-a prezentat un singur ofertant, iar criteriul de atribuire a fost preţul cel mai scăzut.
După cum reiese din același anunţ, contractul a fost atribuit Companiei Romprest Service SA, aceeași care a obţinut în urmă cu aproximativ trei luni și celălalt contract, cu același obiect, în valoare de peste jumătate de milion de lei.

Cine sunt beneficiarii

Potrivit Registrului Comerţului, firma care a obţinut contractul are, în prezent, cinci asociaţi persoane juridice. Este vorba despre Firstcom LLC, cu sediul în SUA, Detaco LTD, cu sediul în Canada, SC Compania Naţională Aeroporturi București SA, SC Premium Management Team SRL și SC Europrest Invest SRL. La sfârșitul anului 2013, societatea declarase o cifră de afaceri de 295.824.703 lei, un profit net de 2.397.092 de lei și 2.554 de salariaţi.
În ceea ce privește Compania Naţională „Aeroporturi București“, aceasta figurează la Registrul Comerţului cu doi asociaţi, respectiv statul român, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, reprezentat de Paul Tache, Sanda Rădulescu și George Drăghici, și Fondul Proprietatea SA. SC Premium Management Team SRL are și ea un asociat persoană fizică, respectiv Ioan Radu Budeanu, nimeni altul decât patronul ziarului Cancan, în timp ce SC Europrest Invest SRL are tot un singur asociat persoană fizică, respectiv pe Dragoș Dobrescu, unul dintre cei mai puternici investitori în imobiliare.

Atribuire după atribuire

Așa cum am amintit, în luna iulie a acestui an, Compania Romprest Service SA a mai obţinut un contract în valoare de 539.967 de lei, tot pentru „Serviciul de ordine şi curăţenie în parcările şi grupurile sanitare de pe Autostrada A2 (sector Lehliu - Cernavodă - 23 parcări) - DRDP Constanţa“, autoritatea contractantă fiind, de asemenea, aceeași Companie Naţională de Autostrăzi și Drumuri Naţionale SA.
Pe lângă acestea însă, așa cum reiese din informaţiile postate pe site-ul SEAP, un contract asemănător a mai fost atribuit de CNADNR SA aceleiași Companii Romprest Service SA, în luna aprilie a acestui an, contra sumei de 522.573,55 de lei, și acesta din urmă fiind atribuit în urma procedurii de negociere fără anunţ de participare, la care s-a prezentat, ca și la celelalte două, un singur ofertant.
 
În ediţia online a cotidianului ZIUA de Constanţa, puteţi vizualiza anunţurile de atribuire a contractelor la care facem referire în articolul de faţă.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii