Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:43 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DGASPC Tulcea cumpără în schimbul a aproape 900.000 de euro servicii de execuție lucrări pentru un obiectiv de investiții din Babadag (DOCUMENT)

ro

12 Sep, 2023 11:49 983 Marime text


Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Tulcea achiziționează în schimbul sumei de 4.279.425,82 de lei (861.750,47 de euro), fără TVA servicii de execuție lucrări pentru realizarea obiectivului de investiții „Servicii sociale integrate prin dezinstituționalizarea persoanelor adulte cu dizabilități și crearea centrului de zi Babadag cu 3 locuințe protejate”.
 
Firma câștigătoare este Expo – Mob.
 
Conform descrierii succinte, acest proiect se încadrează în sfera proiectelor publice prioritare ce vizează persoanele cu dizabilități, dezinstituționalizarea și prevenirea instituționalizării lor, concomitent cu dezvoltarea serviciilor alternative pentru viață independentă și integrarea lor în comunitate.
 
După cum se arată în descrierea achiziției publice, lucrările de construcții și instalații se vor realiza în două locații, respectiv centru de zi Babadag, în suprafață utilă de 157,21 mp și în regim de înălțime parter. Lucrările propuse la această locație sunt: amenajarea terenului; reabilitare centru de zi, conform proiectului tehnic (demonalarea elementelor nestructurale, subzidire, înlocuirea învelitorii, compartimentări, termoizolații, tencuieli, gresie și faianță, refacere trotuare, rampă de acces pentru persoane cu dizabilități); echipamente și dotări specifice.
 
A doua locație este locuințe protejate, unde lucrările propuse sunt: construirea a trei locuințe protejate în suprafață utilă de 248,48 mp (Corp C1) și 249,19 mp (Corpuri C2 – C3); echipamente și dotări specifice.
 
Termenul de execuție al lucrării este de 8 luni începând cu data emiterii Ordinului administrativ de începere a lucrărilor, iar perioada de garanție acordată lucrărilor va fi de 36 luni.
 
Tipul procedurii este procedură simplificată.
 
Contractul dintre DGASPC Tulcea și Expo – Mob a fost încheiat pe 1 septembrie 2023 și pe 11 septembrie a fost publicat în SEAP.
 
Despre Expo – Mob
 
Conform termene.ro, platformă conultată marți, 12 septembrie 2023, Expo – Mob SRL funcționează din anul 1998, are sediul pe strada Ciucurovei nr. 15, în Babadag, județul Tulcea și obiectul de activitate este „fabricarea de mobilă n.c.a”.
 
Alexandru Zabava figurează ca asociat unic în firmă, cu un aport la capitalul social de 3.000 de lei și, de asemenea, este și administrator.
 
Conform termene.ro, Expo – Mob SRL are trei contracte de achiziție publică câștigate (inclusiv cel cu DGASPC Tulcea). În primele două, autoritatea contractantă a fost Primăria comunei Murighiol.
 
Conform datelor financiare de pe termene.ro, Expo – Mob SRL a avut o cifră de afaceri de 4.914.526 de lei în anul 2022, precum și un profit de 1.220.108 lei. Numărul mediu de angajați a fost egal cu 27.
 
În 2021, cifra de afaceri a societății a fost 3.749.878 de lei, profitul a fost 750.839 de lei și în medie a avut 31 de angajați.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Citește și:
Licitații Tulcea Construct Still 2002 SRL Galați va reabilita Centrul de zi Baia și locuințele protejate din Panduru ale DGASPC Tulcea (DOCUMENT)
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii