Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:12 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De la cine cumpără Primăria Constanţa aplicaţii informatice

ro

15 May, 2018 00:00 1994 Marime text
Primăria Constanţa a atribuit un contract de servicii de service program informatic, care să asigure mentenanţa şi suportul tehnic pentru aplicaţiile informatice.
 
Programul informatic gestionează contabilitatea generală, evidenţa registrului de casă, evidenţa mijloacelor fixe, stocuri de materiale şi obiecte de inventar, A.L.O.P., salarii şi declaraţii fiscale aferente, monitorizarea cheltuielilor cu salariile, preluarea şi centralizarea execuţiilor bugetare din instituţiile de învăţământ subordonate Primăriei, preluarea şi centralizarea bugetelor individuale din instituţiile de învăţământ subordonate Primăriei şi generarea formularului de buget agregat.
 
Contractul a fost adjudecat de societatea Real Data Solutions SRL, cu sediul social în Constanţa. Firma are un capital social subscris de 400 de lei, integral vărsat, iar activităţile principale vizează editarea altor produse software. Asociaţii firmei sunt Luminiţa Totolici şi Corneliu Angelin Mihai, ambii deţinând câte jumătate din cota de participare la beneficii şi pierderi, iar ultimul, şi funcţia de administrator. Luminiţa Totolici este fostul director adjunct al SPIT Constanţa şi mai apare ca asociat şi administrator în firmele: Real Data Center SRL, Real Data Net SRL, Real Data Solutions SRL, Tdl Soft Group SRL şi Tdl Soft Maintenance SRL. Unele dintre toate aceste firme în care aceasta apare ca asociat şi administrator au derulat, la rândul lor, în decursul timpului, contracte cu SPIT Constanţa, instituţie în care şi-a desfăşurat activitatea Luminiţa Totolici.
Valoarea contractului încheiat de municipalitate este de 43.800 de lei.

Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.   
 
Citeşte şi:

Afacerile înfloresc Luminiţa Totolici, fostul director adjunct al SPIT Constanţa, şi-a mai deschis o societate


Iată care sunt firmele care vor furniza servicii de mentenanţă pentru SPIT Constanţa (document)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii