Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:27 22 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cumpărări directe Constanța Geco M.E.C. 2003 SRL va evalua bunurile imobile și mobile din comuna Corbu. Primăria va achita 180.000 de lei (DOCUMENT)

ro

09 Jul, 2024 10:22 371 Marime text
Comuna Corbu
  • Contractul „Prestări servicii - Rapoarte de evaluare bunuri imobile și bunuri mobile“, în valoare de 180.000 lei, a fost atribuit de Primăria Corbu societății Geco M.E.C. 2003 SRL.
  • Asociat unic și administrator al Geco M.E.C. 2003 SRL este George Dogărescu.
 
 
Primăria Corbu a atribuit, prin negociere directă, un contrcat societății Geco M.E.C. 2003 SRL. Este vorba despre contractul „Prestări servicii - Rapoarte de evaluare bunuri imobile și bunuri mobile“, în valoare de 180.000 lei. Atribuirea achiziției s-a făcut pe data de 4 iulie.
 
Contractul atribuit presupune evaluarea bunurilor imobile (terenuri) propuse pentru vânzare, cumpărare, concesionare, superficie, închiriere.
 
1. Pentru evaluarea unui teren cu suprafaţa între 1 - 300 mp inclusiv - tariful este de 840 lei,
2. Pentru evaluarea unui teren cu suprafaţa între 300-500 mp inclusiv - tariful este de 900 lei,
3. Pentru evaluarea unui teren cu suprafaţa între 500-1000 mp inclusiv - tariful este de 950 lei,
4. Pentru evaluarea unui teren cu suprafaţa între 1000-2000 mp inclusiv - tariful este de 1.050 lei,
5. Pentru evaluarea unui teren cu suprafaţa între 2000-3000 mp inclusiv - tariful este de 1.400 lei,
6. Pentru evaluarea unui teren cu suprafaţa între 3000-5000 mp inclusiv - tariful este de 1.950 lei,
7. Pentru evaluarea unui teren cu suprafaţa între 5000-10.000 mp inclusiv - tariful este de 2.500 lei,
7. Pentru loturi în nr minim de 10, grupate compact, cu sup. de până la 1000 mp, tariful este de 560 lei/lot.
 
De asemenea, contractul presupune și evaluarea unor imobile (casă, vilă), propuse spre cumpărare, vânzare, închiriere.
 
1. Pentru evaluarea unui imobil – construcţie rezidenţială – tariful este de 1.050 lei,
2. Pentru evaluarea unui imobil – construcţie rezidenţială casă P cu anexe şi teren – tariful este 1.400 lei.
 
Pentru un teren intravilan cu suprafaţa mai mare de 10.000 mp sau pentru un teren extravilan tariful se majorează corespunzător gradului de complexitate tariful final fiind pe bază de deviz aprobat de beneficiar.
 
 
Despre Geco M.E.C. 2003 SRL
 
 
Potrivit termene.ro, Geco M.E.C. 2003 SRL a fost înființată în 2003, are sediul social în Constanța, pe Aleea Garofiței și se ocupă de alte activități profesionale, științifice și tehnice n.c.a. Asociat unic și administrator este George Dogărescu, al cărui nume se leagă și de Gatag Serv SRL Constanța.
 
Conform termene.ro, Geco M.E.C. 2003 SRL figurează cu 34 de achiziții directe (Comuna Pantelimon, SN Aeroportul International Mihail Kogălniceanu Constanța SA, Comuna Topalu printre autoritățile contractante).  În 2023, Geco M.E.C. 2003 SRL a declarat doi angajați, un profit de 136.684 de lei și o cifra de afaceri  751.696 de lei.
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra județului Constanța, cine și ce cumpără, cine și cât câștigă puteți citi accesând categoria „Combaterea criminalității în achizițiile publice“.
 
În secțiunea „Documente“, puteți consulta anunțul de atribuire a contractului publicat pe e-licitatie.ro.

 
 
PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe Termene.ro.
 
Citește și:


Cumpărări directe Constanța: Primăria Corbu semnează un contract cu Startcad Advisor SRL. Iată ce va face! (DOCUMENT)
 
Primăria comunei Corbu, județul Constanța, bate palma cu o firmă pentru eficientizarea sistemului de iluminat public (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii