Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:50 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Contract atribuit de SPIT Constanţa societăţii Real Data Net SRL (document)

ro

16 Oct, 2019 00:00 1535 Marime text

Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local Constanţa a atribuit contractul „Furnizare sistem informatic «Cereri On-Line» Pegas@CAPDR“ societăţii Real Data Net SRL, controlată de Luminiţa Totolici şi Mihai Corneliu Angelin.


Obiectul contractului constă în furnizarea unui sistem informatic „Cereri on-line” - Pegas@CAPDR, precum şi a serviciilor de implementare/integrare a acestuia. Sistemul informatic va facilita accesul on-line cetăţenilor în calitate de contribuabili ai bugetului local al municipiului Constanţa, în vederea obţinerii anumitor documente de la Primăria Municipiului Constanţa, prin parcurgerea de către aceştia a unor etape on-line, precum şi obţinerea de către achizitor a unor informaţii fiscale în vederea atingerii unor obiective ce ţin de activitatea acestuia, respectiv stabilirea, constatarea, controlul, urmărirea şi încasarea impozitelor şi taxelor locale. În vederea funcţionării în parametri normali, furnizorul va presta servicii de instruire, suport tehnic şi mentenanţă.
 

Real Data Net SRL, în datele Registrului Comerţului



Înfiinţată în anul 2014, Real Data Net SRL are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 200 lei, integral vărsat, este compus din 20 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Asociaţi persoane fizice sunt: Totolici Luminiţa, cu 50% din capitalul social, şi Mihai Corneliu Angelin, cu 50% din capitalul social. Cei doi asociaţi sunt şi administratorii societăţii, care se ocupă de activităţi de editare a altor produse software.


În anul fiscal 2016, firma cu zero salariaţi a avut o cifră de afaceri de 274.023 lei şi un profit de
270.846 lei. De asemenea, în anul fiscal 2017, firma cu zero salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 276.452 lei şi un profit de 269.273 lei. Situaţia financiară pe anul 2018 arată astfel: zero salariaţi, un profit de 387.121 lei şi o cifră de afaceri de 485.276 lei.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii