Cine va repara navele din Portul Constanţa

17 Oct, 2013 00:00
17 Oct, 2013 00:00
17 Oct, 2013 00:00
ZIUA de Constanta
3575
Marime text
Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CNAPMC) a atribuit, luni, contractul cu numărul 31.392 privind „prestări servicii reparaţii nave”. Contractul a fost atribuit firmei Sorena SA, iar valoarea sa, fără TVA, este de 764.995.71 lei.
Obiectivul contractului, prestări servicii reparaţii nave, se referă la „efectuarea tuturor lucrărilor de reparaţii la nave solicitate de autoritatea contractantă (n.r. CNAPMC) în funcţie de programul de reclasificare a navelor, tip RC2”. Potrivit contractului, lucrările de reparaţii se execută sub supravegherea reprezentantului achizitorului, iar cele care sunt sub incidenţa Autorităţii Navale Române, conform normelor, sub supravegherea inspectorilor ANR. Locul principal de prestare a serviciilor de întreţinere şi reparare a navelor este docul prestatorului şi Dana 0 a Portului Constanţa.
Firma căreia i s-a atribuit contractul este, aşa cum spuneam, Sorena SA. Potrivit datelor disponibile pe Registrul Comerţului, acţionari persoane fizice în această societate sunt Lucian Lazia, Natalia Mocanu, Raluca Mocanu, asociaţi listă - PPM. Administratori ai firmei sunt Raluca Mocanu, Cristian Lucian Bordei şi Gheorghe Nicolau.
În ceea ce priveşte domeniul de activitate al Sorena SA, acesta constă în repararea şi întreţinerea navelor şi bărcilor. Societatea are sediul în incinta Port.
Lucian Lazia mai este asociat în SC Ecoprefconstruct SRL, Smart Job Solutions şi Venid Invest SRL.
Revenind, criteriul de atribuire al acestui contract a fost preţul cel mai scăzut.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii